Artişti români, promovaţi de Art Encounters prin proiectul ROactiv

ROactiv, un proiect online dedicat promovării artiștilor români în context național și internațional, va fi lansat de Fundația Art Encounters, de Ziua Culturii Naționale.

 

Proiectul ROactiv, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, se va desfășura până pe 31 ianuarie și va fi alcătuit dintr-o serie de interviuri video dedicate câte unui artist român și câte unei personalități internaționale care cunoaște în profunzime contextul cultural românesc, spun reprezentanţii Fundației Art Encounters.

Dedicate publicului larg, interviurile video vor fi distribuite pe rețelele sociale, respectiv pe pagina web a fundației ArtEncounters. „Acționând precum o «cură» de artă desfășurată pe parcursul proiectului, în care fiecare «doză» de artă ne aduce mai aproape de o înțelegere nuanțată a culturii române contemporane și a istoriei noastre, episoadele vor constitui ulterior o arhivă ce va reflecta diversitatea și complexitatea producției artistice românești”, declară reprezentanţii Art Encounters.

Titlul proiectului – explică aceştia – alcătuit dintr-un joc de cuvinte (substantivul „reactiv”, adjectivul „activ” și substantivul propriu „România”) sugerează procesul de permanentă transformare care caracterizează cultura română, vizibil în arta contemporană românească, din ce în ce mai interesantă și mai provocatoare.

Printre participanți se numără Ciprian Mureșan, artist expus la Centrul Pompidou din Paris, la Bienala de artă de la Veneția și la Muzeul Tate Modern din Londra, Justin O’Shaughnessy, artist și lucrător cultural din Anglia, colaborator al unor instituții prestigioase (Tate Modern, Serpentine Gallery, Frieze Art Fair), Diana Marincu, curator, critic de artă și director artistic al Fundației Art Encounters, artiștii Csilla Bartus, Ole Blank, Floriama Cândea, Eduard Constantin, Norbert Filep, Lucia Ghegu, Alexandra Mereuți şi Lucía Simón Medina.

Print Friendly, PDF & Email