Nume consacrate ale artei contemporane şi artişti debutanţi, la bienala Art Encounters, de la Timişoara

O nouă ediţie a bienalei Art Encounters, la care participă nume consacrate la nivel internaţional şi expuse de către instituţii prestigioase, precum Mircea Cantor, Dan Perjovschi sau Ioana Nemeş, dar şi artişti aflaţi la începutul carierei, va fi vernisată sâmbătă, 28 septembrie, la Timişoara, anunţă Agerpres.

 

Alături de numele consacrate amintite, în cadrul salonului organizat de Fundaţia Art Encounters vor fi promovaţi şi artişti aflaţi la începutul carierei şi care deja îşi asumă un rol activ şi constant pe scena artei din România, între care Silvia Amancei & Bogdan Armanu sau Lea Rasovszky.

Expoziţia O lume încă aşteaptă să fie construită va deschide bienala Art Encounters, care se va desfăşura până în 23 noiembrie.

Parte din noul program artistic al fundaţiei, expoziţia «O lume încă aşteaptă să fie construită» marchează una dintre misiunile noastre pe termen lung, crearea unei platforme de dialog pentru artişti din generaţii diferite şi implicarea publicului în schimbul de cunoaştere mediat de arta contemporană”, declară directorul artistic al fundaţiei, Diana Marincu, totodată, curatorul expoziţiei.

Potrivit acesteia, tematica expoziţiei reflectă modul în care artiştii simt şi reinterpretează într-o manieră proprie contextul în care trăiesc, vorbind totodată despre relaţiile pe care le construim unii cu alţii şi cum reuşim să ne facem vizibili şi auziţi. Expoziţia este foarte actuală, deoarece porneşte de la întrebările şi propunerile formulate de artiştii invitaţi în relaţie cu un climat social-politic instabil, antagonic şi tot mai blocat în propriul sistem ciclic al revoltei şi supunerii, maqi spune Diana Marincu.

“Extindem activitatea Fundaţiei Art Encounters de la organizarea bienalei, devenită între timp un reper pentru scena artei contemporane din ţară, la un program permanent de expoziţii şi rezidenţe artistice. Continuăm, astfel, să construim o platformă dedicată dialogului conectând generaţii, respectiv artişti şi curatori locali şi internaţionali şi să consolidăm prezenţa noastră pe scena internaţională a artei”, declară preşedintele Fundaţiei Art Encounters, Ovidiu Şandor.

Pe durata expoziţiei, vor avea loc două evenimente inedite, lansarea cărţii The Book of Notebooks, de Dan Perjovschi, şi un “artist talk” susţinut de Mircea Cantor.

Artişti prezenţi în cadrul bienalei sunt: Apparatus 22, Alex Bodea, Brassa’, Geta Brătescu, Mircea Cantor, Simion Cernica, Teodor Graur, Dan Mihălţianu, Alex Mirutziu, Nita Mocanu, Ciprian Mureşan, Ioana Nemeş, Andrei Pandele, Dan Perjovschi, Daniel Spoerri, Andra Ursuţa, Gabriela Vanga.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 18, la sediul Fundației Art Encounters – Casa Isho, bd. Take Ionescu nr. 46C. Expoziția poate fi vizitată până în 23 noiembrie, de luni până vineri, între orele 10 și 17.

Print Friendly, PDF & Email