Primul tramvai din cele 21 comandate firmei turcești Bozankaya, aflate încă în fabricație, a ajuns la Timișoara. Acesta este primul tramvai care ajunge la Timișoara după aproape 50 de ani.
Sâmbătă noapte, primul tramvai, dintr-o serie de 21 concepute și construite special pentru Timișoara, a fost pus pe șine în zona Catedralei. „A fost un mic spectacol de trei ore, la miezul nopții. Împreună cu câteva zeci de entuziaști am urmărit și eu, nu fără emoții, cum a fost pus pe șine. La ora 3.13 tramvaiul a ajuns cu bine în depoul Dâmbovița. Pentru a ajunge aici a fost nevoie de o muncă de echipă care a durat ani și vreau să le mulțumesc tuturor colegilor din Primărie care s-au implicat în acest proiect”, spune primarul Dominic Fritz.
Edilul subliniază că s-a făcut un pas important pentru ca transportul în comun din Timișoara să fie la nivelul pe care îl merită acest oraș: predictibil, confortabil și o alternativă reală la deplasarea cu mașina.
În următoarele săptămâni, acest tramvai va trece printr-o serie de teste și va putea putea fi văzut circulând pe linia 1 Gara de Nord – Pădurea Verde. După omologarea de către Autoritatea Feroviară Română, producătorul, compania Bozankaya, din Ankara, va livra și celelalte tramvaie din contract, în total 21, finanțate din fonduri europene. „Și dacă noi, timișorenii, suntem mulțumiți de ele putem comanda și altele”, transmite Dominic Fritz.
Fostul primar, Nicolae Robu, în mandatul căruia a fost semnat contractul cu Bozankaya, atenționează, însă, că dacă liniile nu au fost pregătite corespunzător, existp riscul să se ajungă la mari probleme, date fiind dimensiunile acestui tramvai și tehnologia înaltă, dar în același timp pretențioasă, care îl caracterizează: „Nu e vorba de schimbarea liniilor, asta se face în ani mulți, pas cu pas, am început procesul (vezi Ștefan cel Mare) și am lăsat proiecte în derulare (Bogdăneștilor, Cetății, Stan Vidrighin). Acum, trebuiau făcute intervenții ajustative, de mică anvergură, în câteva zone mai problematice, intervenții ce nu iau nici mult timp, nici mulți bani.”
Tramvaiul, lung de 30 de metri, are 200 de locuri, pe scaune și în picioare, podea joasă și o autonomie pe baterie de 63 de kilometri. Noile tramvaie vor avea instalații de aer condiționat, încălzire ambientală prin convecție, încălzire în scaune prin conducție termică, sistem suplimentar de alimentare care permite o autonomie de minimum 20 km în cazul unor incidente în circulație, sisteme de informare a călătorilor în interior și exterior, sisteme audio-video pentru publicitate, sisteme de supraveghere video pentru siguranța călătorilor, sisteme de monitorizare în trafic și de e-ticketing compatibile cu restul flotei de vehicule a Societăţii de Transport Public Timişoara şi dotări specifice pentru a răspunde nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilități, transmitea Municipalitatea, după semnarea contractului, în iulie 2019.
În perioada următoare, la Timișoara vor ajunge alte 20 de tramvaie noi fabricate la Bozankaya, contractate de Primărie. Valoarea unui tramvai se ridică la aproximativ 2 milioane de euro,costurile fiind acoperite în proporție de 80% din fonduri europene.
Ultimele comentarii