Comunitatea, mobilizată pentru dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie din cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp

Sursă foto: Facebook / Timotion

Asociația OncoHelp anunţă înscrierea în cursa Timotion 2021 a proiectului cu titlul Excelența în radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic. Scopul este adunarea de fonduri necesare pentru achiziționarea unui sistem pentru poziționarea pacienților pe întreaga durată a efectuării tratamentului prin radioterapie.

 

„Prin participarea la Timotion, care este cel mai mare eveniment de alergare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, dorim ca acest proiect să fie realizat printr-o puternică implicare a comunității din jurul Asociației OncoHelp”, transmit reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia de declară impresionaţi de răspunsul comunității, până în acest moment, la apelul lor: „Sunt numeroși campioni și companii din regiune care ni s-au alăturat în acest demers, sprijinind astfel eforturile pe care Asociația OncoHelp le realizează pentru a putea oferi semenilor aflați în suferință servicii medicale de calitate superioară, dar și sprijin, suport și compasiune.”

Pentru a reuși, însă, aceşti au nevoie alături de ei de mai mulți oameni care își pot canaliza bunăvoința și o pot transforma în ajutor. Cei care doresc să le fie alături pentru realizarea proiectului Excelența în radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic, o pot face în două moduri. Fie printr-o donație, accesând următorul link: https://www.timotion.ro/proiecte-2021/asociatia-oncohelp-excelenta-in-radioterapie-precizie-eficienta-si-siguranta-pentru-pacientul-oncologic/, fie sprijinind unul dintre campionii care susțin proiectul Asociației OncoHelp, accesând următorul link: https://www.timotion.ro/campioni/.

Valoarea totală a proiectului este de 108.976 de lei, din care asociaţia îţi propune ca prin înscrierea la Timotion 2021 să adune suma de 94.080 lei. Diferența va fi acoperită din fondurile proprii ale Asociației OncoHelp.

Timotion este cel mai mare eveniment de alergare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, organizat de Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura, care urmărește să inspire comunitatea locală să sprijine și să se implice în proiecte în folosul comunități și să adopte un stil de viață sănătos în care alergarea este o opțiune. Anul acesta Timotion va avea loc timp de două zile, în 5 și 6 iunie, ținând cont de regulile aflate în vigoare la data evenimentului.

Print Friendly, PDF & Email