Dotarea Centrului de Oncologie OncoHelp continuă cu ajutorul donațiilor

22 de infuzomate automate, în valoare de 20.000 de euro, achiziționate prin sponsorizarea oferită de firma Continental Anvelope Timișoara, au fost date în folosință în cadrul Spitalului de Zi al Centrului de Oncologie OncoHelp,

 

Modul în care pacienții primesc tratamentul chimioterapic a fost mult îmbunătățit prin achiziționarea acestor infuzomate, spun reprezentanţii Asociaţiei Oncohelp Timişoara. „Dacă perfuziile gravitaționale care erau folosite anterior aveau o precizie de administrare mai scăzută și permiteau o mobilitate redusă a pacientului, noile infuzomate sunt foarte ușor de utilizat și de adaptat, existând posibilitatea de a seta în prealabil debitul, volumul, timpul de adminsitrare și de a seta alarma în caz de întrerupere a perfuziei. Sunt confortabile pentru pacient, și sunt frecvent utilizate în tratamentul pacienților spitalizați”, explică Miruna Vîtcu, responsabil comunicare la Asociaţia Oncohelp.

Managerul Asociației OncoHelp, Valeriu Borugă, spune că donația realizată de Continental Anvelope Timișoara este binevenită și foarte importantă. „Ne va ajuta să tratăm în condiții crescute de siguranță și confort un număr mai mare de pacienți și să îmbunătățim șansele  lor de supraviețuire și de vindecare. Mulțumim sponsorului pentru generozitate și sprijinul acordat. Suntem mereu recunoscători comunității care se coagulează în jurul Asociației OncoHelp și sprijină lupta zilnică pe care o ducem împotriva cancerului”, transmite Valeriu Borugă.

La rândul său, directorul general al Continental Anvelope Timișoara, Sorin Samonid, spune că sănătatea este una din direcțiile principale de implicare socială pentru Continental Anvelope, companie care are mai multe proiecte în acest sens cu spitalele din Timișoara. „Fiind o companie mare, cu mulți angajați, suntem foarte bucuroși să avem ocazia să oferim comunității suport acolo unde putem. De aceea, am fost foarte fericiți să susținem inițiativa Oncohelp de a îmbunătăți modul în care bolnavii în grija centrului primesc tratamentul. Sper ca prin suportul nostru, mai mulți oameni să poată beneficia de tratament de calitate”, declară Sorin Samonid.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro