Deputat PNL Marilen Pirtea: „91 de clădiri ale reţelei şcolare din Timiş, fără autorizaţie de securitate la incendiu”

Foto: UVT

91 de clădiri din cele 600 ale reţelei şcolare din Timiş funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, atrage atenţia deputatul liberal Marilen Pirtea.

 

„Pentru toate imobilele școlare sau sanitare, indiferent dacă au intrat sau nu în proces de autorizare, prevenirea incendiilor și respectarea strictă a normelor de utilizare a rețelelor electrice sunt foarte importante, echivalează cu prevenirea unor incidente critice și chiar a posibilelor dezastre”, afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul PNL Marilen Pirtea.

Acesta anunţă că una dintre propunerile formulate la întâlnirea de lucru pe care a avutoo cu reprezentanţi ai Consiliului Județean Timiș, Prefecturii Timiș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Direcției Județene de Sănătate Publică Timiș, dar și ai Primăriilor de orașe din județ face referire la o posibilă modificare legislativă pentru prioritizarea judecării cauzelor legate de situația patrimonială a clădirilor școlare (sau medicale), pentru ca autoritățile publice locale să poată deschide într-un timp mult mai scurt procedurile de autorizare de securitate la incendiu.

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu, afirmă, potrivit Agerpres, că majoritatea acestor unităţi cu probleme, 22, funcţionează în clădiri care nu au ca proprietar doar Primăriile, fiind vorba despre imobile retrocedate, neintabulate:, dintre acestea 12 fiind în Timişoara: Liceele „Ion Vidu”, „Nikolaus Lenau”, „Grigore Moisil”, Teologic Penticostal „Logos”, „Waldorf”, două şcoli gimnaziale şi trei grădiniţe cu program prelungit. În judeţ mai sunt astfel de situaţii la şcoli din localităţile Balinţ, Remetea Mare, Ianova, Satchinez, Hodoni şi grădiniţa din Carani.

 

Print Friendly, PDF & Email