Se reia transportul public pe Bega

Foto: Constantin Duma

Transportul public şi de agrement pe Canalul Bega va fi reluat de mâine, anunţă Societatea de Transport Public Timişoara.

 

De luni până vineri, în fiecare săptămână, se va circula în regim de transport public (de la stația Sfânta Maria până la Uzina de Apă și retur), iar sâmbăta și duminica se vor bucura de plimbările pe Bega cei care preferă călătoriile de agrement. Acestea au loc de la pontonul Catedrală până la Parcul Copiilor și retur, în intervalul orar 11 – 21.

În ceea ce privește transportul public, graficele de circulație pot fi găsite în staţii şi pe site-ul oficial al societății: www.stpt.ro.

Reprezentanţii STP Timişoara dau asigurări că navele care efectuează transportul pe Bega sunt dezinfectate zilnic, cu ajutorul dispozitivelor bactericide cu lumină ultravioletă, dar şi cu cloramină şi dezinfectanţi.

Pe lângă obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi a respectării distanţării fizice, călătorii sunt rugaţi să se aşeze doar pe locurile ce vor fi marcate cu un semn vizibil de culoare verde, astfel încât să se păstreze distanța de minimum 1,5 metri. Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcaţiuni va fi de 32 de locuri pentru călători.

 

Print Friendly, PDF & Email