Se reia transportul pe Bega

Transportul public şi de agrement pe canalul Bega va fi reluat începând cu 30 mai, anunţă Societatea de Transport Public Timişoara.

 

Transportul public pe Bega se va face de luni până vineri, de la stația Sfânta Maria până la Uzina de Apă și retur. Graficele de circulație pot fi găsite în staţii şi pe site-ul oficial al societății: www.stpt.ro. Sâmbăta și duminica sunt zile destinate trasnportului de agrement, care se vor face de la ponton Catedrală până la Parcul Copiilor și retur, în intervalul orar 11 – 21.

Pe lângă obligativitatea purtării măştilor de protecţie şi a respectării distanţării fizice între călători, aceştia sunt rugaţi să se aşeze doar pe locurile ce vor fi marcate cu un semn vizibil de culoare verde, astfel încât să se păstreze distanța de minimum 1,5 metri. Capacitatea maximă de încărcare pentru ambarcaţiuni va fi de 32 de locuri pentru călători.

STP Timişoara mai transmite că, în fiecare zi, navele care efectuează transportul pe canalul Bega sunt dezinfectate, cu ajutorul unor dispozitive bactericide cu lumină ultravioletă. Vaporaşele mai sunt dezinfectate de angajaţi ai STPT şi cu cloramină şi dezinfectanţi.

Print Friendly, PDF & Email