Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României sunt prezenţi azi la Timişoara, unde vor lansa volumele „Crăciunul regal” şi „Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare”.
Lansarea celor două volume, editate de Curtea Veche Publishing, va avea loc miercuri, 18 decembrie, de la ora 17, la demisolul Iulius Mall, în zona magazinului Poema. Oficiile de gazdă vor fi făcute de Brîndușa Armanca, iar evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
Crăciunul regal, un volum semnat de Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, invită cititorul la o călătorie de un secol şi jumătate, în care vehicule nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale. În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România. Volumul este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi bogat ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol, se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, în timp ce, cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil. Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre, petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948. Ultima parte a cărții cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai, din anul 2001 încoace.
Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare, un volum ce poartă semnătura Sandrei Gătejeanu Gheorghe, director de protocol al Casei Regale a României, ne vorbeşte despre copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul României. Volumul-bijuterie este conceput pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în premieră în carte.
„Margareta – spune, de exemplu, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei – m-a impresionat mereu prin devotamentul faţă de cauza ţării sale, în clipele favorabile dezvoltării României, dar mai ales în momentele cele mai dificile din istoria naţiunii române. Cu o uşurinţă înnăscută, ea a reuşit să găsească dreapta măsură între valorile profunde ale naţiunii şi tradiţia Familiei Regale şi să le armonizeze în lumea de astăzi”.
Ultimele comentarii