Regal de film francez, la Timişoara

Coperta fataLa Timişoara începe mâine Festivalul Filmului Francez.

 

Cinefilii și melomanii din șapte orașe – Timișoara, București, Iași, Sibiu, Constanța, Brașov, Buzău – sunt invitați, între 3 și 13 noiembrie, să ia parte la o experiență cinematografică inedită, în cadrul Festivalului Filmului Francez. Ajuns la a XX-a ediţie, festivalul este organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România.

Festivalul este format din patru secțiuni distincte: „Competiția tinerilor regizori francezi”, „Săptămâna Cahiers du Cinéma”, dedicată celebrei reviste, „Panorama filmelor franceze” care au întâmpinat un succes din partea criticilor și publicului și „Retrospectiva”, consacrată regizorului Lucile Hadžihalilović. La Timișoara vor fi prezentate doar două secțiuni: „Competiția tinerilor regizori francezi” şi „Panorama filmelor franceze”.

Secțiunea „Panorama” este consacrată promovării și difuzării cinematografiei franceze contemporane, oferind publicului român oportunitatea de a descoperi sau de a redescoperi filme recente care au cunoscut un succes în rândul criticilor. Selecția a fost alcătuită din opt filme premiate în cadrul marilor evenimente cinematografice din lumea întreagă, precum Gala premiilor César, Festivalul internațional de Film de la Cannes sau Festivalul internațional de Film de animație de la Annecy.

În cadrul „Competiției tinerilor regizori francezi” sunt prezentate șase filme de lungmetraj de debut, realizate de tineri regizori francezi. Publicul are posibilitatea să descopere opere cinematografice inedite și să voteze în cadrul acestei selecții. Cel mai bun film va fi recompensat cu „Premiul publicului TV5 Monde”, urmând să fie distribuit ulterior în cinematografele din România.

La Timişoara, proiecţiile filmelor – care sunt în versiunea originală, cu subtitrare în limba română – vor avea loc în 3 – 6 noiembrie, între orele 16 – 20, în Sala Aula Magna a Universităţii de Vest. Programul complet poate fi citit pe pagina Institutului Francez din Timişoara. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis