„Ivana cea groaznică” deschide Festivalul Ceau, Cinema!

Filmul Ivana cea groaznică va deschide, în prezenţa regizoarei sârbo-române Ivana Mladenović, ediţia a şaptea a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara.

 

Adaptat la noua situaţie sanitară, festivalul Ceau, Cinema! va avea loc între 16 şi 19 iulie, într-o ediţie limitată, exclusiv în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol” şi în fostul Cinematograf Arta, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse de autorităţi.

Suntem nevoiţi să facem o ediție limitată, fără câteva din secţiunile tradiţionale şi redusă la esența festivalului: filme în aer liber, oameni împreună în fața marelui ecran demonstrând că viața merge mai departe. Ceau, Cinema! 2020 nu va fi experiența atât de intensă cu care s-a obișnuit publicul, dar încearcă să ofere câteva raze de speranțe din proiector”, transmite echipa festivalului.

Filmul care va deschide ediţia din acest an este Ivana cea groaznică, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, care joacă şi rolul principal şi care va fi prezentă la proiecţie pentru o discuţie cu publicul. Este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe. Actriţa sârbă Ivana, jucată de însăşi Ivana Mladenović, lucrează şi trăieşte în România, însă după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal. Familia şi prietenii regizoarei sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

După ce a fost recompensat cu premiul special al juriului secţiunii „Cineasti del Presente” din cadrul Festivalului de Film de la Locarno 2019, lungmetrajul a fost prezentat în mai multe festivaluri internaţionale, printre care cele de la Zagreb, Angers, Trieste, Belgrad sau Göteborg.

Ajuns la ediţia a şaptea, Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Partener strategic – coordonator program de educaţie cinematografică în organizarea festivalului este Asociaţia Culturală Contrasens, prin programul The Other Europe’s Cinema.

 

Print Friendly, PDF & Email