Dominic Fritz: „E nevoie de o resetare imediată a Poliţiei Locale Timişoara”

Foto: Facebook Direcţia Poliţie Locală Timişoara

După declaraţiile ministrului de Interne, Marcel Vela, referitoare la discrepanțele mari existente între nivelul salarial al unor angajați din Poliția Locală față de angajați ai Poliţiei Naţioanle, Dominic Fritz, candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Timișoara, consideră că este necesară o dezbatere la nivel național despre atribuțiile și structura Poliției Locale, iar la Timişoara, de o resetare imediată a acestei instituții aflate în subordinea Primăriei. 

 

„Marcel Vela are dreptate (în cazul ăsta), dincolo de cifra prezentată. (…) Suprapunerea responsabilităților între Poliția Națională (inclusiv cea Rutieră) și cea Locală duce la haos și ineficiență. Grila salarială disparată este doar unul dintre simptomele unui sistem depășit”, scrie, pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz.

Acesta apreciază că nu este întâmplător faptul că ministrul de Interne a oferit Timișoara drept exemplu negativ, „în condițiile în care aici administrația locală tergiversează de șase ani organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de director al Poliției Locale, preferând perpetuarea interimatului actualului ocupant, care devine astfel dependent politic și mult mai ușor de controlat”.

Dominic Fritz face și o analiză comparată a costurilor de personal între Timișoara și alte orașe: „M-am uitat un pic pe bugetele orașelor de anul trecut. În 2019, timișorenii au dat aproape 33 de milioane de lei pentru Poliția Locală, din care peste 30 de milioane pentru salarii, sporuri, vouchere de vacanță, norme de hrană… Asta înseamnă cca. 100 de lei per cap de locuitor anual. Orădenii cheltuiesc 25 de lei per cap de locuitor pentru Poliția lor. Deci în Timișoara dăm de patru ori mai mulți bani pentru Poliția Locală decât la Oradea. De patru ori mai mulți! Rezultatul este că avem un oraș de patru ori mai sigur? Sau problema era că avem un oraș de patru ori mai periculos? Zău că nu înțeleg!”

Candidatul Alianței USR PLUS spune că trebuie investit în siguranța publică și că polițiștii locali au nevoie de respect, dar că problema de fond este reprezentată de modul în care administrația locală înțelege să se achite de îndatoririle pe care le are în privința gospodăririi orașului: „Atât timp cât mai sunt străzi unde e beznă mare pentru că iluminatul public nu funcționează sau pentru că cineva din Primărie a «uitat» să plătească factura de curent, atât timp cât mai sunt cartiere care nu au mai văzut niciun polițist local de ani de zile, atât timp cât sunt servicii sociale în Timișoara care nu au primit subvențiile de la Primărie de luni de zile, mi-e greu să cred că investim banii noștri așa cum trebuie”.

Dominic Fritz precizează că, dacă va ajunge primar, va susține o reformă a Poliției Locale la nivel național, dar și o resetare a acestei instituții la nivel de Timișoara: „Voi face un concurs de conducere ca lumea, voi pune accent pe prezența în cartiere, voi eficientiza serviciile de pază prin tehnologie. Doar dacă vom opri mentalitatea de auto-servire din umflatele instituții locale, vom putea crește cu adevărat siguranța timișorenilor. Desființarea Poliției Locale ar funcționa, din punctul meu de vedere, doar ca un proiect național, prin restructurarea serviciilor de ordine publică. Nu cred că este fezabil sau isteț ca o astfel de decizie să fie luată izolat la nivel local.”

Poliţia Locală Timişoara respinge afirmaţiile ministrului Marcel Vela, potrivit căruia salariile poliţiştilor locali din Timişoara sunt de 8000-9000 de lei. Reprezentanţii Poliţiei Locale transmit că sumele nete încasate la acaestă instituţie sunt următoarele:

2.000-3.000 de lei / lună, pentru 93 de polițiști locali;

3.000-4.000 de lei / lună, pentru 132 de polițiști locali;

4.000-5.000 de lei / lună, pentru 33 de polițiști locali

Salariile funcțiilor de conducere sunt:

6.054 de lei / lună, pentru șef birou;

6.582 de lei / lună, pentru șef serviciu;

7.032 de lei / lună, pentru director executiv adjunct;

7.435 lei de / lună, pentru director executiv.

Print Friendly, PDF & Email