Personalul medical de la Spitalul “Victor Babeș” Timișoara, omagiat în luminile autospecialelor

Foto: Prefectura Timiș

Zeci de pompieri, polițiști și jandarmi au venit, miercuri seara, în fața Spitalului de Boli de Infecțioase „Victor Babeș”, din Timișoara, și au aprins luminile autospecialelor în semn de solidaritate cu personalul medical implicat în lupta împotriva coronavirusului, potrivit Radio Timișoara.

 

Aceștia s-au alăturat astfel acțiunii „Luminează orașul prin tine” care a pornit la inițiativa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană. Prin intermediul acestei acțiuni timișorenii au fost chemați să iasă la ferestre cu lanterne și lumini, pentru a da un mesaj de solidaritate cu cei care sunt în prima linie în lupta cu Covid-19. Gestul s-a dorit a fi unul de încredere și curaj pentru cei care stau acasă.

Pompierii, jandarmii și polițiștii i-au aplaudat pe cei ce lucrează în spitalul timișorean, unde peste 100 de pacienți infectați cu noul Coronavirus au fost vindecați.

Comcomitent, la Palatul Administrav din Timișoara, luminile au fost aprinse timp de 15 minute în semn de solidaritate cu cei care sunt în prima linie în lupta cu coronavirusul și în semn de apreciere pentru sutele de mii de timișeni și timișoreni care stau acasă.

Print Friendly, PDF & Email