Noaptea Cercetătorilor Europeni, organizată şi la Politehnica Timişoara

Foto: Facebook Noaptea Cercetătorilor

În peste 300 de orașe din Europa, dintre care 20 din România, este organizată azi Noaptea Cercetătorilor Europeni. Universitatea Politehnica Timișoara participă, pentru al doilea an consecutiv, la acest eveniment.

 

Universitatea Politehnica Timișoara anunţă că va participa vineri, 27 septembrie, între orele 17-22, în Campusul Nokia, b-dul Republicii nr. 21, la evenimentul organizat de Nokia, unul dintre partenerii importanți ai instituției, cu mai multe standuri ce prezintă activitățile desfășurate de mai multe echipe de cercetare:

  • Sistem de afișare dinamică pe bază de POV cu LED-uri (Cosmin Cîrlea), Pasarelă pentru autostrada urbană pentru bicicliști München (Andrada Negruț);
  • Simulator de manevre didactic realizat ca aplicație Arduino (Ilona Bucătariu);
  • Prezentarea unor activități de cercetare și aplicații folosind calcul inteligent (rețele neuronale, sisteme fuzzy, calcul evolutiv, inteligența de grup, deeplearning), sisteme dedicate/embedded (ARM Cortex, TI Drive Assist TDA 2x, TDA 3x, FPGA Altera, Xilinx, TPU, Movidius Myriad), vedere artificială (captură, reprezentare, preprocesare, extragere de trăsături, segmentare, detecție, recunoaștere 3D și 2D) – coordonator Cătălin Căleanu;
  • Stand experimental pentru studiul panourilor solare utilizate în propulsia alternativă a autovehiculelor (Robert-Valentin Ghișoiu, Sorin Rațiu, Corneliu Birtok-Băneasă);
  • Sistem pneumotronic de testare și verificare a produsului priză centură de siguranță (Ioan Daniel Buta și Alexandru Ionuț Dineș, coordonați de Vasile Alexa);
  • Brichetă tubulară din deșeuri feroase pulverulente (un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara);
  • Filtru de aer supraaspirant (Corneliu Birtok-Băneasă);
  • Instalație pentru determinarea rezistenței la oboseală termică (Camelia Pinca-Bretotean);
  • MicroU și BirCor (Corneliu Birtok-Băneasă).

Centrul ID/IFR și e-Learning și Centrului Multimedia din cadrul UPT îi vor întâmpina pe vizitatorii mai mici și mai mari cu ultimele inovații în domeniul aplicațiilor și jocurilor de realitate augmentată și virtuală, a abilităților digitale și de foto-video.

Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi sărbătorită de Universitatea Politehnica Timișoara și la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, care organizează, tot în 27 septembrie, între orele 17-22, cea de-a IV-a ediție a NCEFIH. Vizitatorii vor avea ocazia să participe interactiv la toate activitățile/experimentele derulate în cadru.l evenimentului, să se înscrie la tombolă, să viziteze expozițiile de grafică, desen și pictură, să asiste la prezentări din domenii diverse.

Dintre punctele de atracție ale acestuo eveniment, reprezentanţii UPT amintesc: Piticii creativi, lucrări prezentate de copii creativi din învățământul preșcolar și primar din Italia, Laboratorul de creație Symeryeny, în cadrul căruia elevi din clasa a IV-a de la Liceul „Anghel Saligny”, din Simeria, vor derula diverse experimente interactive, Bicicleta care încarcă orice tabletă sau telefon, Fantasy Worl, o expoziție de ilustrații grafice; Proiectul Deva 750, Robotul care a câștigat cinci medalii de aur în cadrul First Global Challenge din Mexic, Noua linie flexibilă de producție din cadrul FIH.

„Sufletul, dar și unul dintre principalii organizatori ai evenimentului este «copilul de aur» al inventicii românești, as.dr.ing. Corneliu Birtok-Băneasă, cadru didactic al UPT, medaliat al majorității saloanelor de inventică din țară și din Europa”, transmit reprezentanţii UPT.

 

Print Friendly, PDF & Email