Sute de tineri timişoreni, interesaţi de secretele fizicii, în Noaptea Cercetătorilor Europeni

Noaptea Cercetătorilor Europeni, organizată de Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara, a reprezentat un interes major, atrăgând sute de participanți.

 

În Noaptea Cercetătorilor Europeni, activitățile s-au desfășurat succesiv, în mai multe locații din Timişoara, începând cu deschiderea festivă din Amfiteatrul Universităţii de Vest din Timişoara, apoi în cadrul Facultății de Fizică, unde vizitatorii au avut ocazia sa urmărească experimente interesante și să asiste la prelegeri pe tematici specifice. S-a remarcat numărul mare de vizitatori, de peste 400 de timișoreni, transmit oficialii UVT.

Totodată, a avut loc și concursul de eseu, desen și fotografie cu tematică științifică, la care au participat elevi din învățământul preuniversitar, din Timiș, Caraș-Severin și Gorj. Fotografiile și desenele au fost expuse în holul mare al UVT. Concursul s-a finalizat cu festivitatea de premiere, fiind acordate 24 de premii.

Activitățile au avut loc și la ExperimentariuTM, unde au fost prezentate experimente interesante, locația devenind neîncăpătoarea pentru cei peste 700 de vizitatori. Programul vizitei la ExperimentariumTM s-a încheiat cu o tombolă la care au participat 420 de persoane. Ultima etapă a avut loc la Observatorul Astronomic Timișoara, unde mai mult de 900 de vizitatori au avut acces la instrumentele dedicate observațiilor astronomice.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este un proiect inițiat de Uniunea Europeană și are loc în toate țările membre în cea de-a patra vineri a lunii septembrie, cu scopul de a aduce împreună cercetătorii și publicul larg, de a permite interacțiunea cu știința și cercetătorii într-un cadru relaxat și prietenos.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro