30 de zile până la cel mai mare show aviatic din vestul ţării

Iubitorii aviației sunt așteptați, în 15 iunie, la Aeroportul Timișoara să admire măiestria piloților în cadrul Timişoara Air Show 2019.

 

A șasea ediție consecutivă a spectacolelor aeriene organizate de Aeroportul Timișoara saub numele Timişoara Air Show va aduce pe cer evoluțiile piloților din cadrul Forțelor Aeriene Române care vor fi prezenți cu escadrila de elicoptere şi cu o formațiune de aeronave F16. Aeroclubul României va evolua cu formația Hawks of Romania – Șoimii României, condusă de George Rotaru, cu parașutiștii Blue Wings şi cu formația de zbor cu avioane ultra ușoare The Pelicans. Iacării Acrobați vor decola alături de pilotul lituanian Jurgis Kairys și vor uimi spectatorii cu elemente de acrobație aeriană și efecte pirotehnice, anunţă reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara, organizatorul evenimentului.

La finalul spectacolului aviatoc, publicul va putea asista la un concert susținut de timișorenii de la DJ Project.

Intrarea la Timişoara Air Show 2019 este gratuită, atât la spectacolul aerian, cât și la concert. Accesul spectatorilor va fi permis pe aeroport începând cu ora 17 și vor fi asigurate locuri de parcare în apropierea evenimentului.

„Suntem la cea de-a șasea ediție a spectacolului Timișoara Air Show, organizat de Aeroportul Timișoara. Acest eveniment este unul marcant pentru Timișoara și toată regiunea Banatului, la care participă de fiecare dată peste 10.000 de spectatori de toate vârstele, veniți din toată regiunea de vest a țării. Ne bucurăm că, an de an, vin tot mai multe familii cu copii, iar pasiunea pentru aviație merge mai departe”, declară directorul general al AIT, Daniel Idolu.

Pentru organizarea evenimentului, Aeroportul Internațional Timișoara are sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Asociației Patronale a Aeroporturilor din România şi al unor  instituții publice şi societăți comerciale.

Print Friendly, PDF & Email