Foto: Costi Duma
Pentru a treia duminică consecutiv, la Timişoara a fost organizat un protgest faţă de ultimele modificări aduse prin OUG 7/2019 legilor justiţiei şi pentru a-şi exprima susţinerea faţă de statul de drept şi de independenţa Justiţiei.
Aproximativ 200 de protestatari, adunaţi în Piaţa Victoriei, au fluturat steaguri – unii, tricolorul, alţii, drapelul UE – şi au purtat pancarte cu inscripţii anti-PSD, numindu-l „partid toxic pentru democraţie”, şi anti-Dragnea, iar unii, cu mesaje pro-europene, de genul „Mândri că suntem cetăţeni europeni”. Protestatarii au scandat „Partid de hoţi şi de mafioţi!”, „Vrem justiţie, nu corupţie!”, Hoţii”, „Rezistăm, nu cedăm”.
Reprezentanţii mişcării Timişoara Civică, care au organizat protestul, au criticat PSD şi pe europarlamentarii români care au acţionat împotriva numirii fostului procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru funcţia de procuror-şef al UE, între care şi pe eurodeputatul Maria Grapini, care a avut un discurs împotriva Codruţei Kovesi.
Manifestaţii de protest au avut loc concomitent în mai multe oraşe din ţară, cei mai numeroşi participanţi, de ordinul miilor, ieşind în stradă la Bucureşti, Sibiu şi Cluj.
Ultimele comentarii