Deși a pornit cu așteptări și energii uriașe, Proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 nu are, după doi ani de la câștigare, rezultate vizibile, În plus, orice posibilitate de implicare în proiect se lovește de lipsa informațiilor pe care Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană le ține ascunse de posibilii colaboratori și de marele public, acuză Filiala Timişoara a Uniunii Salvaţi România.
„Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană dă semne evidente de incompetență și rea-voință. În spațiul public se trag tot mai multe semnale de alarmă, dar ATCCE nu este dispusă să intre în dialog cu nimeni, orice critică este negată sau ignorată”, declară vicepreşedintele USR Timişoara, Ruben Laţcău (foto).
Acesta aminteşte patru dintre problemele Asociației Timișoara 2021, la sfârșit de 2018, adică la doi ani de la câştigarea concursului:
Nu a încasat sumele necesare de la Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.
Nu are sponsori relevanți, deoarece nu a abordat profesionist relația cu aceștia.
Nu prezintă încredere, deoarece nu a asigurat realizarea anuală a auditului extern independent privind activitatea proprie: „Auditul fusese solicitat, încă de la selecția din 2016, de către Comitetul Internațional de Monitorizare și, odată realizat, el trebuia dat publicității.”
Mai mult, Asociația nu își apropie și nu își respectă nici măcar propriii membri: „Actualul Consiliu Director a rămas cu patru membri din totalul de 11. Din diverse motive, șapte persoane au dorit să se delimiteze de acest proiect și au preferat să demisioneze.” În aprilie 2017, aminteşte Ruben Laţcău, au fost excluși 40 de membri din Asociație: „Pentru că statutul permite excluderea pe baza de neplată a cotizației fără o notificare prealabilă, acești oameni nu au fost anunțați că urmează să li se retragă calitatea de membru.”
În 2018, adaugă vicepreşedintele USR Timişoara, conform declarațiilor conducerii Asociației, au fost depuse peste 80 de adeziuni: „Toate aceste persoane care doresc să devină membri ai Asociației sunt încă ținute la ușă de mai mult de jumătate de an, fără nicio informare, fără niciun dialog, fără să știe când vor fi primiți în Asociație sau cum se pot implica în proiect.”
În acest context foarte îngrijorător, mai spune Ruben Laţcău, Asociația refuză să răspundă la orice întrebare: „Orice cerere de informații și orice întrebare, atât a presei cât și din mediul civic, se lovesc de refuz. Motivul invocat: Asociația nu este obligată prin lege să răspundă! Asta în condițiile în care finanțarea proiectului se face preponderent din banii contribuabililor.” Vicepreşedintele USR Timişoara subliniază că jumătate din bugetul pe anul 2017 a fost cheltuit pe salariile și onorariile echipei executive, „iar ATCCE nu pare a dori deloc să ofere cetățenilor transparență și deschidere”.
USR a solicitat și solicită în continuare Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană publicarea următoarelor informații:
- calendarul validării noilor înscriși și cel al reorganizării Consiliului Director;
- criteriile de selecție aplicate proiectelor derulate în 2018;
- modalitățile de alegere a partenerilor culturali actuali;
- bugetele proiectelor realizate în 2018;
- când și cum vor fi întocmite planurile de activitate pentru 2019 și anii următori.
Vicepreşedintele USR Timişoara atrage atenţia că anul acesta încă nu a fost organizată Adunarea generală a asociaților (membrilor), deși termenul limită prevăzut în statutul Asociației a fost 7 aprilie: „Statutul este respectat doar atunci când este în interesul actualei conduceri, în rest este ignorat cu desăvârșire.” În plus, controlul Asociației este menținut (împotriva statutului) de un grup restrâns de persoane, care vor să fie singurii decidenți ai acestui proiect cu implicații masive în viețile noastre.
„După doi ani de conflicte și puține rezultate, conducerea Asociației nu mai prezintă încredere, iar principalii actori ai proiectului – personalități și instituții culturale, lideri de opinie, mari sponsori – nu sunt primiți în acest proiect ce aparține orașului. În tot acest tablou, Primăria Municipiului Timișoara pare să fi rămas singurul finanțator constant, dar care, paradoxal, nu are nicio putere în Asociație”, mai spune vicepreşedintele USR Timişoara.
Acesta adaugă că, în contextul în care proiectul a fost capturat de un număr mic de oameni, aesta trebuie deschis și redat comunității: „Acest lucru se poate face prin încurajarea și facilitarea accesului în Adunarea Generală a tuturor celor care doresc să se implice, acesta fiind în fapt adevăratul for democratic de dezbateri, luare de decizii și alegere a conducătorilor proiectului Timișoara 2021.”
Ultimele comentarii