Senatorul PNL Alina Gorghiu i-a cerut public, azi, preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, să aştepte avizul Curţii de la Veneţia atunci când va ajunge la Curte sesizarea PNL pe legea privind statutul magistraţilor.
„În Senat, ultima lege a Justiţiei, 303, se votează în Comisia Juridică pe repede înainte, iar miercuri va intra în plenul Senatului, motiv pentru care, săptămâna viitoare vom vedea din partea PNL ultima sesizare la Curtea Constituţională pe 303, legea privitoare la statutul magistraţilor. Îi cer astăzi, public, domnului Dorneanu să facă în aşa fel ca, atunci când va ajunge sesizarea pe 303, să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia”, a declarat, azi, la Timișoara, citată de Agerpres, Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș.
Ea a făcut această precizare în contextul în care în perioada 11 – 12 iunie, experţii Comisiei de la Veneţia vor veni în România, din delegaţie făcând parte membri raportori experţi din Finlanda, Franţa, Suedia, Polonia, iar supleanţi, Moldova şi Belgia.
„Vom profita de prezenţa experţilor europeni pentru a ne spune punctul de vedere, aşa cum am mai făcut-o de atâtea ori”, a mai spus Alina Gorghiu.
Ultimele comentarii