În satele bănăţene, în ziua de Bobotează se mănâncă piftie pentru a avea belşug tot anul şi se pregătesc sarmalele pentru Sfântul Ioan. Asta, după ce în ajunul Bobotezei, bătrânii şi femeile ţin post negru.
„În satul nostru cărăşean, Iordănitul are loc doar în Ajunul Bobotezei. Bătrânii ţin post negru pentru iertarea păcatelor, dar pentru cei mai tineri, gospodinele pregătesc o masă de post, cu douăsprezece feluri de mâncare, după numărul zilelor Sărbătorii Naşterii Domnului. Bunica făcea colivă cu nucă îndulcită cu miere de albine, orez fiert, borşul de urechiuşa babei, care acum sunt abia încolţite de sub zăpadă, pe la margini de pădure, borş de fasole albă cu aluat de post, plăcintele cu varză murată sau plăcintele cu mac şi stafide. Toate aceste bucate sunt aşezate pe masa curată şi nimeni nu se atinge de ele până ce preotul nu vine să le sfinţească. Sub faţa de masă se aşează smocuri de fân şi sare, pentru belşugul casei”, spune, citată de Agerpres, Paulina Bonc, din Timişoara.
Ea povesteşte că în această zi nimeni nu se ceartă în casă, nu se dă nimic cu împrumut, iar focul din vatră va rămâne aprins toată noaptea, pentru a păzi casa de rele.
În aceste zile, bănăţenii îmbină cele rânduite ale acestui praznic creştin cu practici şi credinţe păgâne, astfel că în ajunul Bobotezei ei aşteaptă momentul în care preotul le va intra în casă cu Iordanul, atât pentru a primi vorbele de învăţătură ale feţei bisericeşti, dar şi pentru a-l pofti pe binevestitorul Domnului să se aşeze pe scaun, pentru că altfel nu vor mai sta cloştile pe ouă şi nici peţitorii la fetele de măritat.
Preotul, la rândul său, devine părtaş celor lumeşti şi lasă în casele în care sunt fete ori feciori de măritat şi însurat câte un fir de busuioc, pentru ca aceştia să-şi vadă în vis ursitul.
„În ziua Bobotezei, după liturghie, preoţii sfinţesc apa, purificând-o, dimpreună cu întreaga natură, bărbaţii pot face baie, dar femeile se pot spăla doar pe faţă. Bunica nu ne lăsa să spălăm rufe, pentru că ‘spurcă’ apele curăţate de Duhul Sfânt”, mai spune Paulina Bonc.
Aghiasma Mare este păstrată cu străşnicie în locul cel mai curat din casă, această apă sfinţită fiind considerată ca având foarte mari puteri tămăduitoare şi de alungare a duhurilor rele, urmându-i puterii Sfintei Împărtăşanii.
Conform unei superstiţii, când clopotul de la biserică a bătut ultimul ceas al zilei, cerurile se deschid, iar harul Duhului Sfânt se revarsă asupra apelor ce se prefac pentru o clipă în vin şi primesc puteri de purificare şi vindecare. De aceea, localnicii de pe lângă ape se scaldă goi, având credinţa că astfel se vor vindeca de toate bolile.
Ultimele comentarii