La şase ani de la incriminare, cămătăria supravieţuieşte în Banat

Fenomenul cămătăriei persistă în Banat, la mai bine de şase ani de la incriminarea acestei îndeletniciri. Deşi DIICOT mai instrumentează periodic dosare de acest gen, condamnările rămân destul de puţine.

 

Un fenomen greu de scos, şi de fapt, în afara legii

Probabil şi motivaţi de faptul că băncile nu mai oferă dobânzi mari la depozite, deţinătorii unor sume importante de bani întreţin în Timişoara fenomenul cămătăriei, alături de cămătarii cu state vechi, din clanuri care lucrează în colaborare cu reţele de recuperatori.

Adaptaţi la vremuri, cămătarii au trecut din presa scrisă de mică publicitate pe online unde, postează o sumedenie de anunţuri de tipul „ofer bani cu împrumut persoanelor aflate în dificultate financiară şi persoanelor cu nevoi personale. Se asigură discreţie totală, doar cu garanţii imobiliare (garsoniere, apartamente, case, terenuri)”, „oferit credite tuturor celor sinceri şi cinstiţi; cei care au nevoi”, „ofer împrumut cu garanţie auto fără dobândă sau comision” sau „persoană fizica, ofer bani împrumut fără garanţii, cu contract notarial obligatoriu în oraşul de domiciliu, cu un martor, în maxim 24 ore de la solicitarea dumneavoastră”.

Pentru a da o spoială de legalitate acestei îndeletniciri – scoasă în afara legii de mai bine de şase ani –, o parte din cămătarii timişoreni invocă şi prevederi legale, susţinând că dau împrumuturi „în baza articolului 1576 din Codul Civil”. Noul Cod Civil are la articolul respectiv o reglementare legată de cesiunea de creanţă, care evident, nu are nicio legătură cu cămătăria. Cămătarii invocă probabil acelaşi articol din Codul Civil vechi, din 1864, care stipulează, cu limbajul vremii că „împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.”

Evident că o asemenea reglementare, dintr-un cod abrogat, nu poate fi invocată ca bază legală pentru a practica în continuare o „profesie” scoasă în afara legii prin lege specială, în 2011.

 

Puţine condamnări

Deşi Timişoara era recunoscută ca unul din polii cămătăriei, o îndeletnicire secundară a unor clanuri care se ocupau cu preluarea de imobile prin retrocedări controversate, chiar şi după incriminare condamnările pentru cămătărie sunt puţine. La căutarea după termenul „cămătărie”, arhiva electronică a dosarelor Tribunalului Timiş afişează o singură condamnare, într-un dosar de acum patru ani.

Chiar şi în acest caz, finalul nu a fost însă unul prea dur pentru cămătarii implicaţi care, în mare parte, au scăpat de acuzaţia colaterală de înşelăciune, şi au rămas după reducerea perioadei petrecute în arest cu un an de închisoare, suspendată condiţionat. Astfel, probabil că rezultatul a fost mai degrabă o sperietură pentru cămătari, şi notabile au fost mai degrabă anulările contractelor de împrumut cu camătă, şi confiscarea sumelor obţinute prin cămătărie. Victimelor li s-a returnat suma de 50.000 de euro, din dobânzi, însă nu toate actele încheiate au fost anulate, rămânând valabil, de exemplu un testament încheiat de o victimă în favoarea unui cămătar care îi împrumutase bani. Şi, probabil ca să nu îi încarce pe cămătari cu prea multe cheltuieli, instanţa a dispus obligarea inculpaţilor la plata sumei de 1.000 de lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Acum doi ani, unuia din inculpaţii condamnaţii pentru cămătărie din acelaşi dosar i s-a restituit o sumă confiscată la percheziţii.

 

Reţele de cămătari, în atenţia DIICOT

Cu toate acestea, structura teritorială a DIICOT a continuat să destructureze reţele mari de cămătărie, ce acţionau cu precădere în Timişoara. Chiar luna trecută procurorii DIICOT au făcut 18 percheziţii, dintre care 12 la Timişoara şi şase la Suceava, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări de cămătari, prejudiciul în acest caz ridicându-se la aproximativ 3,5 milioane euro. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010-2017, s-a constituit o grupare de mari dimensiuni, care a acţionat coordonat pe raza municipiilor Timişoara şi Suceava, având ca scop desfăşurarea de activităţi infracţionale constând în acordarea de împrumuturi de sume de bani, prin contracte perfectate „ad validitatem”, în conţinutul cărora erau disimulate şi dobânzile aferente sumelor împrumutate.

Contractele de împrumut erau perfectate cu obligaţia persoanelor împrumutate de a oferi garanţii imobiliare solide. În cazul în care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat, se demara procedura executării silite, în regim de urgenţă.

Sumele de bani împrumutate şi dobânda percepută erau preluate, atât cash, cât şi prin virament bancar, direct de către cămătari sau prin intermediul persoanelor din anturajul acestora. Liderii grupării foloseau diferiţi membri ai familiei şi alţi apropiaţi, ca interpuşi la încheierea contractelor de împrumut, sau îi împuterniceau ulterior pe aceştia pentru a iniţia procedura executării silite împotriva victimelor.

În niciunul dintre cazuri, cămătarii nu acceptau niciun fel de compromis în rezolvarea situaţiei, în sensul că nu permiteau victimelor să îşi valorifice singure imobilele la preţul real al pieţei, pentru a-şi putea achita debitele, refuzând categoric să ridice ipotecile instituite pe numele acestora.

Scopul grupării era de la bun început deposedarea victimelor de bunurile imobile cu care aceştia garantau împrumuturile contractate, prin instituirea de dobânzi mari, la termene de scadenţă foarte scurte, lucru care făcea ca victimele să fie în imposibilitatea de a plăti dobânzile percepute de cămătari.

În aceste condiţii, majoritatea persoanelor care s-au împrumutat cu camătă şi au garantat aceste sume de bani cu proprietăţile pe care le deţineau au ajuns să fie deposedate de bunurile proprii. Ulterior deposedării de bunurile imobile, unii debitori erau nevoiţi să locuiască în propria lor casă ca şi chiriaşi ai membrilor grupării, achitând lunar sume cuprinse între 200 şi 300 euro, în multe cazuri victimele ajungând să achite în total peste 15.000 euro cămătarilor, doar pentru chirii.

Cu banii obţinuţi din cămătărie, membrii grupării achiziţionau bunuri mobile şi imobile, înregistrate pe numele lor sau al persoanelor din anturajul lor sau din familie.

 

O lege adoptată „chinuit”

Proiectul de lege care incrimina cămătăria a fost adoptat de Camera Deputaţilor în 2011, după ce fusese respins de către Senat. Iniţiativa legată de interzicerea cămătăriei a fost luată după ce nu se ştie câţi oameni au fost lăsaţi pe drumuri de către reţelele de cămătari specializate pe înşelăciuni imobiliare, autorităţile dând semnalul că vor să realizeze o îngrădire măcar legală a fenomenului cămătăriei. Parcursul legislativ al legii care interzice cămătăria este interesant, plecând de la faptul că actul normativ a fost respins de către Senat (fără să se motiveze în mod clar de ce), fiind ulterior adoptat de Camera Deputaţilor cu 168 de voturi “pentru”, 98 “împotrivă” şi zece abţineri.

Proiectul de lege, care prevede că activitatea de cămătărie se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani, a fost iniţiat de parlamentari ai PDL şi ai minorităţilor naţionale şi, în acest context, s-a iscat o controversă publică legată de faptul că grupul parlamentar PSD, care îi includea, la vremea respectivă, pe doi foşti prim-miniştri – Adrian Năstase şi Victor Ponta –, a votat împotriva acestei legi. Ulterior, reprezentanţii PSD şi-au justificat gestul prin faptul că, din principiu, resping iniţiativele legislative promovate de grupul PDL şi că, în cazul de faţă, legea ar fi fost întocmită prost.

Printre iniţiatorii acestui proiect, devenit lege, se numără şi un fost parlamentar timişean, Marius Dugulescu (foto), care a precizat că s-a plecat în iniţierea acestui proiect legislativ şi de la problemele existente în Timişoara, unde activitatea de cămătărie ajunsese să fie practicată pe scară largă.

„Faptul că şi acum, după atâta timp de la adoptarea acestei legi, se mai practică la Timişoara cămătăria este un semnal că autorităţile trebuie să îşi facă mai bine datoria. La acel moment am iniţiat legea şi în urma multiplelor sesizări primite la cabinetul meu parlamentar de la oameni care ajungeau să-şi piardă casa pentru un împrumut de 2000 de euro”, declară Marius Dugulescu.

Ideea legii din 2011 era tocmai ca dosarele legate de cămătărie, încadrate la tot felul de infracţiuni adiacente, cum ar fi înşelăciunea, să nu mai poată fi blocate şi să fie instrumentate fără interpretări legislative complicate, la nivel de Poliţie, Parchet şi instanţe.

În litera vechii legislaţii, din cauza legalizării actelor de împrumut la notariat, multe dintre cazurile de cămătărie s-au finalizat la nivelul Parchetului cu neînceperea urmăririi penale. În cazuri de acest fel se considera că victima a luat la cunoştinţă, în momentul în care a semnat actul notarial, faptul că e vorba de un împrumut cu dobândă ascunsă, şi că îşi asumă toate riscurile care decurg din acesta.â

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro