Ajută femeile dragi din viaţa ta să-şi învingă teama de diagnostic

În cazul cancerului de sân, prevenţia are un rol crucial

12Şi numărul bolnavilor de cancer de sân luaţi în evidenţa cabinetelor oncologice, şi numărul deceselor cauzate de acest tip de cancer sunt în creştere. Specialiştii atrag atenţia că prevenţia în cazul acestei boli are un rol crucial. Şi poate duce la rezultate terapeutice foarte bune şi la un prognostic bun pe termen lung.

 

Statisticile Ministerului Sănătăţii, referitoare la cancerul de sân, sunt alarmante. În perioada 2013-2015, au fost în creştere, de la an la an, şi numărul bolnavilor de cancer de sân luaţi în evidenţa cabinetelor oncologice, şi numărul deceselor cauzate de acest tip de cancer. Doar în privința cazurilor noi de îmbolnăvire, statisticile oficiale indică o uşoară scădere.

Număr bolnavi de cancer de sân, pacienţi rămaşi în evidenţa cabinetelor oncologice, la final de an:

  • 2013: 56.251
  • 2014: 60.282
  • 2015: 63.452.

Cazuri noi de îmbolnăvire de cancer de sân, declarate de medicii de familie:

  • 2013: 5.718
  • 2014: 5.896
  • 2015: 5.360.

Decese cauzate de cancerul de sân:

  • 2013: 3.305
  • 2014: 3.405
  • 2015: 3.505.

Rata mortalităţii prin cancerul de sân:

  • 2013: 14,78%
  • 2014: 15,27%
  • 2015: 15,75%.

Medicul Andra Lupescu, medic primar radiologie imagistico-medicală cu competenţe CT, RMN și senologie imagistică la Centrul de Diagnostic Imagistic Neuromed, atrage atenţia că descoperirea cancerului de sân în stadiul 1 sau 0 al bolii duce la rezultate terapeutice foarte bune şi la un prognostic bun pe termen lung.

În cancerul de sân, prevenţia are un rol esenţial. Aceasta porneşte de la autopalparea sânilor, o operaţie ce trebuie făcută lunar. Apoi, la cel mult şase luni, este recomandat un control fie la medicul de familie, fie la medicul clinician, endocrinolog sau ginecolog. Controlul acesta trebuie completat cu o mamografie, o tehnică imagistică eficientă în screeningul cancerului de sân. Iar aceste procedee trebuie făcute femeilor care nu au niciun simptom, niciun nodul palapabil, care nu au dureri”, subliniază Andra Lupescu.

Mamografia, mai spune ea, trebuie cuplată cu tehnica de rezonanţă magnetică – singura tehnică ce poate evalua răspunsul terapeutic, indicând dacă tumora a răspuns la tratament, dacă a evoluat, s-a redus sau a dispărut. În cazul în care boala s-a declanşat, pentru stabilirea stadiului bolii pacientele au la dispoziţie mai multe tehnici: ecografia, elastografia, RMN, spectroscopia şi puncţia-biopsie.

Dr. Andra Lupescu se arată îngrijorată de faptul că pacientele vin, de multe ori, în stadii avansate ale bolii, când există deja simptomatologie, iar atunci nu mai e vorba despre prevenţie, ci despre diagnostic. Existenţa unei tumori palpabile, a unei modificări de coloraţie tegumentară, a unor scurgeri mamelonare sau a ganglionilor axilari palpabili sunt simptome care indică un stadiu avansat al bolii, scad drastic rezultatele terapeutice şi implică un prognostic rezervat.

Un alt aspect care îngrijorează medicii specialişti este scăderea mediei de vârstă a pacientelor diagnosticate cu acest tip de cancer, un factor favorizant al bolii fiind stresul emoţional. „Suntem îngrijoraţi de pacientele cu vârste cuprinse între 29 şi 40 de ani, diagnosticate tardiv, un grup la care incidenţa bolii este în creştere, se manifestă în forme agresive, iar răspunsul terapeutic este slab”, mai spune dr. Andra Lupescu.

Pentru a atenţiona femeile asupra importanţei prevenţiei acestei boli şi a şanselor crescute de vindecare a cancerului de sân, în cazul în care boala este diagnosticată la timp şi în mod corect, Centrul de Diagnostic Imagistic Neuromed derulează, pe tot parcursul lunii octombrie, campania „Ajută femeile dragi din viaţa ta să-şi învingă teama de diagnostic!”. Şi o face pentru al şaptelea an consecutiv. Evaluarea sânului, atrag atenţia specialiştii Neuromed, trebuie însă făcută în lipsa oricărei simptomatologii.

În cadrul campaniei, Neuromed oferă cadou vouchere cu reduceri de până la 40% la investigaţiile de sân prin ecografie, elastografie sau mamografie. În plus, oricine poate oferi cuiva drag, în dar, aceste vouchere. Ele pot fi descărcate de pe site-ul www.neuromed.ro.

Print Friendly, PDF & Email