Invocând un studiu sociologic efectuat în noiembrie 2016, de Universitatea de Vest, în Timișoara, care arăta că majoritatea timişorenilor consideră că autorităţile locale nu cunosc problemele reale ale oraşului şi nu le rezolvă în mod eficient, USR Timișoara invită Primăria să deschidă noi căi de dialog cu cetățenii și propune ca soluție implementarea conceptului de Buget participativ.
Președintele USR Timișoara, Alexandru Cadar, declară că bugetul participativ a fost iniţiat în urmă cu 15 ani, în Brazilia, iar astăzi a devenit un instrument extrem de util adoptat cu succes de peste 1000 de oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin, Lisabona şi este în curs de implementare la Cluj-Napoca.
„Concret, bugetul participativ presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte de interes general propuse de societatea civilă, proiecte a căror fezabilitate este verificată de centrele de competență relevante ale administraţiei locale iar selecția proiectelor care se vor implementa în final se face prin prin vot de către cetăţeni”, explică Alexandru Cadar.
Adăugând că, în Timişoara, modelul ar urma să funcţioneze în cicluri anuale ce cuprind trei etape distincte:
- Depunerea proiectelor de către orice persoană care locuieşte, munceşte sau studiază în Timişoara sau de către orice asociaţie ori ONG care activează în oraş. Proiectele se depun prin intermediul unei platforme on-line dedicate şi pot viza orice temă privind infrastructura sau serviciile publice.
- Evaluarea proiectelor de către un serviciu al administraţiei locale, din punctul de vedere al fezabilităţii tehnice şi economice, proces în urma căruia se selectează proiectele eligibile.
3.Votarea proiectelor de către locuitorii oraşului, prin intermediul aceleiaşi platforme on-line, proces în urma căruia se selectează, din lista proiectelor eligibile, cele care vor fi finanţate şi implementate de către autorităţile publice.
Cu alte cuvinte, mai spune preşedintele USR Timişoara, prin implementarea bugetului participativ, orice cetățean va avea șansa reală să decidă cum se vor cheltui o parte din banii publici și, în același timp, va invită cetățenii la o participare activă la guvernarea orașului.
Pentru ca Timişoara, „oraşul care a fost dintodeauna în avangarda modernităţii în România”, să beneficieze de acest instrument, Alexandru cadar mai spune că trebuie îndeplinite două condiţii. Prima este ca administraţia să accepte această propunere prin adoptarea, reglementarea şi implementarea administrativă a bugetului participativ. Iar a doua, ca timişorenii să vină către administraţie, prin solicitarea şi susţinerea implementarii bugetului participativ în prima fază, respectiv prin depunerea de propuneri de proiecte şi prin implicarea în procesul de votare în faza următoare.
USR Timişoara transmite că speră că acest instrument va fi implemntat de anul viitor. În acest sens, a lansat de curând o pagină pe Facebook, https://www.facebook.com/Timisoaraparticipa/, al cărui rol este de a familiariza timişorenii cu acest concept. USR Timişoara anunţă că lucrează și la o pagină web care va fi lansată în curând și, de asemenea, are în vedere organizarea unei dezbateri publice pe acesta temă.
Ultimele comentarii