Primăria Timişoara vrea golfuri pe Bega

pod bega Foto Eye in the SkyUltima rectificare a bugetului local al Municipiului Timişoara a dat prilejul unor alocări de fonduri considerabile pentru studii de fezabilitate şi pre-fezabilitate, deşi experienţa anilor trecuţi a dovedit că banii alocaţi în acest sens pot fi pierduţi dacă studiile respective expiră fără ca proiectul efectiv să se materializeze. Printre multele studii şi documentaţii iniţiale, se remarcă, de pildă, un spectaculos proiect de amenajare a unor golfuri pe canalul Bega.

 

De la piaţă, în golf, la Iosefin

Anexa cu investiţii din rectificarea bugetului local al Timişoarei, ce va fi supusă atenţiei Consiliului Local, oferă surprize, raportat la proiectele şi programele care urmează să primească finanţare de la bugetul local. Se remarcă, la fel ca la majoritatea bugetelor locale, sumele destul de mari alocate proiectelor pe hârtie, respectiv studiilor de fezabilitate pentru o serie de proiecte mai mult sau mai puţin realizabile, dacă e să se ţină cont de posibilităţile bugetului local şi alocările „generoase” primite de Timişoara în ultimii ani de la Guvern.

Cum este clar că niciun proiect serios nu poate demara fără o documentaţie riguroasă, extrem de important este ca respectivele studii de fezabilitate sau oportunitate să fie comandate şi achiziţionate pentru investiţii care chiar pot demara în perioada următoare. Altfel, cum au un termen de garanţie de câţiva ani, există un risc major ca banii să fie cheltuiţi inutil, în cazul în care documentaţia expiră înainte ca investiţia să demareze efectiv.

De această dată, pe lista cu documentaţii se remarcă suma de 165.000 de lei alocată pentru studiul de fezabilitate pentru un proiect ce prevedere reconfigurarea traseului cale ferată pe teritoriul Timişoarei, prin introducerea liniilor CF în subteran. Un proiect căruia unii sindicalişti din sistemul feroviar îi dau zero şanse de realizare în următorii 20 de ani.

La fel despectaculoasă este alocarea sumei de 50.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate şi un proiect tehnic legat de amenajarea de golfuri pe Bega. Respectivele golfuri ar urma să se realizeze pentru vaporetto şi agrement, şi ar urma să fie amenajate în zona Uzinei de Apă şi a Pieţei Iosefin.

Proiectul ridică semne de întrebare, atât legat de faptul că asemenea lucrări de amploare ar fi trebuit eventual incluse în proiectul de reabilitare a malurilor Begăi, pentru a nu se sparge ce s-a reabilitat acum, cât şi din perspectiva eventualelor exproprieri necesare pentru lărgirea canalului şi a faptului că nu se ştie locaţiile exacte ale viitoarelor golfuri.

Arhitectul Radu Radoslav spune că, în principiu, orice proiect de amploare trebuie supus dezbaterii publice, înainte de a se aloca sume importante pentru acesta, „altfel, poate fiecare să spună orice şi să aprecieze că orice proiect e bun pentru municipiu”. Dezbatere care nu a existat înainte.

Un proiect ambiţios

Perspectiva amenajării de golfuri pe Bega dovedeşte că alternativa folosirii de ambarcaţiuni uşoare pentru transport public în Timişoara este luată în serios, Primăria realizând demersuri pentru achiziţionarea a şapte ambarcaţiuni de tip vaporetto, în cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor canalului Bega”.

După un prim eşec, Municipalitatea a decis să suplimenteze bugetul prevăzut pentru această achiziţie, după ce a constatat că suma alocată, de 3.705.065 de lei, nu este suficientă pentru achiziţionarea a şapte vaporetto.  Prin acest proiect se acreditează ideea transformării canalului Bega într-un adevărat bulevard al oraşului, potrivit pentru transportul în comun. Din estimările Municipalităţii, 15.400 de persoane vor utiliza mijloacele navigabile de transport în comun.

În ceea ce priveşte tipul de ambarcaţiuni care vor avea permisiunea de a naviga pe Bega, oficialii Primăriei spun că vor circula doar ambarcaţiuni cu motor electric, care nu poluează.

Potrivit promotorilor acestui proiect, se va putea reintroduce transportul public pe apă şi se vor putea construi staţii de vaporetto şi pontoane plutitoare. „Acest mijloc de transport va fi destinat circulaţiei cotidiene şi recreării, creându-se astfel o mai bună fluiditate şi conectivitate a transportului în comun şi noi funcţiuni malurilor şi canalului Bega. Se va obţine şi cel mai rapid şi plăcut mijloc de transport în comun pe axa est-vest a oraşului, reprezentată de Bega”, dau asigurări reprezentanţii Primăriei Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro