Nivelul taxelor şi impozitelor în Timişoara va rămâne neschimbat anul viitor, afirmă primarul Nicolae Robu. Mai mult chiar, Primăria a decis renunţarea la unele taxe care generează venituri mici la bugetul local şi pentru colectarea cărora Municipalitatea înregistrează cheltuieli suplimentare cu retribuirea aparatului funcţionăresc, situate la un nivel mai mare decât cel al valorii cumulate a taxelor propriu-zise.
Primarul Nicolae Robu, precizând că este “adeptul fiscalităţii reduse” şi că, în spiritul acestei motivaţii”, anunţă că a acţionat cu consecvenţă pentru ca nivelul taxelor şi impozitelor locale să fie cât mai redus. “Guvernul a lăsat la un moment dat la latitudinea noastră să decidem dacă majorăm taxele şi impozitele. Decizia atunci a fost să nu le majorăm. Dacă s-a ajuns ulterior, la începutul anului, la indexarea taxelor şi impozitelor locale, a fost ca urmare a legislaţiei la nivel naţional care ne obliga în acest sens”, spune Nicolae Robu, care adăugă, însă, că “Guvernul a dat între timp dezlegare unităţilor administrativ-teritoriale să stabilească nivelul taxelor şi impozitelor locale”.
În context, Nicolae Robu a declarat că Primăria Timişoara “nu va fi interesată să facă uz de dreptul de a creşte taxele şi impozitele locale şi, drept urmare, nu vom face majorări. Mai mult, am decis să scoatem un număr de taxe şi impozite pe care le considerăm lipsite de relevanţă pentru bugetul Municipalităţii. Aceasta e o abordare în acord cu promisiunile electorale făcute”. Nicolae Robu mai spune că această abordare se pliază pe convingerea potrivit căreia “bugetul se constituie prin contribuţiile mici ale multora şi nu prin contribuţii împovărătoare asupra unora”.
Primarul Nicolae Robu admit însă că nivelul taxelor şi impozitelor locale din Timişoara ar putea creşte, prin indexarea lor cu rata inflaţiei, situaţie în care legea prevede necesitatea indexării o dată la trei ani.
Ultimele comentarii