25 de cetăţeni irakieni, opriți la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat la frontiera cu Serbia 25 de cetăţeni irakieni, care au încercat să intre ilegal în România.

 

În cursul noptii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, județul Caraș-Severin, au depistat, pe în zona localităţii de frontieră Comorâşte, 25 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării, transmite, printr-un comunicat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara.

Migranţii, toţi cetăţeni irakieni, 11 bărbaţi, patru femei şi zece copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 36 de ani, nu aveau documente asupra lor.â Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

ITFP Timişoara face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi va anunţa autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Print Friendly, PDF & Email