Opt irakieni și două călăuze, prinși pe frontiera cu Ungaria (VIDEO)

Opt cetățeni irakieni și două călăuze, una din Kenya și cealaltă din Albania, au fost prinși de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera dintre România și Ungaria.

 

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara anunţă că azi-noapte, în jurul orei 1, polițiști de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, au observat, în apropierea localității Cenad, la aproximativ 800 de metri de graniţă, opt persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria. La o distanță de câteva sute metri de acestea a fost depistat un cetățean străin, care nu își justifica prezența în zonă. Extinzând cercetările în zonă, au descoperit, în apropierea localității Cenad, un autoturism Alfa Romeo, înmatriculat în Germania, abandonat pe marginea drumului, iar la aproximativ 300 de metri de graniță, încă un bărbat care nu își justifica prezența în zonă.

 

 

Toate persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, pentru cercetări, stabilindu-se că erau irakieni cu vârste cuprinse între 6 și 34 de ani. O parte dintre ei sunt solicitanți de azil și au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În ceea ce privește cele două persoane reținute ulterior, una de naționalitate albaneză și alta, kenyană, polițiștii de frontieră au stabilit că acestea încercau să le faciliteze trecerea ilegală a celor opt migranți, pe la frontiera verde, în statul vecin.

Cetățeanul albanez și cel kenyan sunt cercetați penal pentru trafic de migranți, fiind reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, iar cei opt irakieni sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro