17 cetăţeni din Siria, Irak, Pakistan şi Turcia, opriți la frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat 17 cetăţeni din Siria, Irak, Pakistan şi Turcia, solicitanţi de azil în ţara noastră, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

 

În cursul nopții trecute, poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de jandarmi Judeţean Timiş și polițiști din cadrul Secției 11 de Poliție Sânnicolau Mare, au depistat, în apropierea Cenadului, două grupuri de două, respectiv cincisprezece persoane.

Transportaţi la sediul Poliţiei de Ffronteră, pentru cercetări, s-a stabilit că cei 17 sunt cetăţeni din Siria, Irak, Pakistan şi Turcia, din care nouă bărbați, două femei și șase copii, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar minorii între 1 și 17 ani. Aceștia erau solicitanţi de azil în România și au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, spun reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Adulţii sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea anchetei, transmit oficialii IPF Timişoara, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro