Patru elevi din Timişoara, finalişti ai unui concurs organizat de NASA, în cadrul căruia au programat roboţi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, riscă să nu ajungă la competiţia din SUA pentru că nu au bani.
Inspectoratul Şcolar Timiş anunţă, într-un comunicat remis presei, că patru elevi de liceu din Timişoara, care au format echipa heRObotics şi au participat în perioada septembrie – decembrie 2016 la Concursul Internaţional Zero Robotics, nu pot participa la competiţia din SUA, pentru că nu nu dispun de bani.
Echipa heRObotics – formată din Fineas Silaghi, elev în clasa a X-ala Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Vlad Mihai Ciuleanu, David Cândreanu, ambii în clasa a X-a la Colegiul Naţional „C.D.Loga”, şi Pavel Prodaniuc – clasa a X-a Liceul Teoretic „J.L. Calderon” – a reuşit să se califice în finala Concursului Internaţional Zero Robotics, pe locul şase. Cei patru au fost coordonaţi de Gabriela-Nuşa Cojocaru, profesor la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”.
Competiţia la care ar trebui să participe va avea loc în 27 ianuarie, MIT-Boston (USA Cambridge, Massachusetts. „Prin proiect este asigurat accesul în sediul Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT, inclusiv în Laboratoarele Space, precum şi prânzul în ziua evenimentului. Echipa trebuie să îşi acopere costurile pentru transport, cazare şi hrană în restul perioadei de desfăşurare, precum şi cheltuielile pentru obţinerea vizei SUA”, se arată în comunicatul ISJ Timiş.
Elevii timişoreni nu vor putea participa pentru că nu au banii necesari deplasării. Suma pentru deplasarea în SUA se ridică la aproximativ 6400 de dolari SUA şi include transportul cu avionul, cazarea, masa şi transportul local.
ISJ Timiş anunţă că încearcă să-i ajute pe elevi prin găsirea unor sponsori: „Presupunând că vom identifica oameni de bine care să contribuie la pregătirea şi perfecţionarea tinerilor supradotaţi, ambasadori ai României la nivel mondial, ne vom intensifica eforturile în identificarea sponsorilor locali şi nu numai pentru familiile copiilor noştri”, a transmis Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.
Concursul Internaţional Zero Robotics se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia şi are ca scop programarea robotilor Spheres, sateliţi experimentali, aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Concursul este organizat anual de NASA în colaborare cu Centrul ESTEC al Agenţiei Spaţiale Europene ESA şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT din USA şi se finalizează cu invitarea primelor 14 echipe finaliste la sediul lor în data de 27 ianuarie.
Ultimele comentarii