Degeaba se strigă în stradă "Jos corupţii!", dacă, după aceea, unii mituiesc funcţionari, pentru a-şi rezolva propriile probleme, alţii închid ochii la abuzuri, pe principiul că nu e treaba lor, iar alţii empatizează cu corupţi sau protectori ai corupţilor, trimiţându-i în funcţii publice.​ Prin astfel de comportamente devin complici.

După mitingul din seara de 3 noiembrie 2015, de la Bucureşti – un miting în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, care a scos în stradă peste 25.000 de oameni şi care a dus la căderea Guvernului Ponta –, scriam că aceasta e doar o victorie de etapă. Că problemele de fond care au fost strigate în stradă – corupţie, abuzuri, dispreţ ciocoiesc pe care reprezentanţii Puterii îl afişau faţă de popor – nu vor dispărea peste noapte. Că pentru a curăţa această zgură din viaţa noastră şi pentru ca Statul să nu mai fie captiv al găştilor politice şi al clientelei lor mai este nevoie de ceva în afară de proteste de stradă.

Şapte luni mai târziu, alegerile locale 2016 dau ca învingător – şi în ţară, şi în Bucureşti – partidul al cărui premier fusese practic izgnonit din funcţie de zecile de mii de oameni ieşiţi în stradă. În 5 iunie 2016, din cei 48,43% dintre românii care s-au prezentat la vot, la nivelul întregii ţări, peste 40%, adică în jur de nouă milioane, au votat PSD (38,71% – pentru Consiliile Judeţene, 42,90% – pentru primari şi 40,48% – pentru Consiliile Locale). În cazul Bucureştiului, unde prezenţa la vot a fost de 33,3%, 42,79% au optat pentru candidatul PSD, acest partid câştigând nu doar Primăria Capitalei, ci şi Primăriile de sector. Aşa arătau rezultatele provizorii ale Biroului Electoral Central în 6 iunie, la ora 12, după centralizarea a peste 57% din voturi.

În acest text nu voi vorbi despre greşelile făcute de celalalte partide, care au dus la demobilizarea, dezorientarea, neîncrederea a mai mult de jumătate din electorat. Ci despre faptul că jumătate din românii ieşiţi la vot se simt reprezentaţi de partidul cu cele mai multe şi mai mari probleme de corupţie din România. Partidul care, în ultimii ani, s-a dedat la un şir de acţiuni ce trădează metehne de grup infracţional organizat. Partidul atins inclusiv la vârf de probleme penale: din cinci șefi de partid pe care PSD i-a avut de la înființare, patru au ori au avut probleme cu legea – doi sunt puși sub acuzare, iar doi au fost condamnați deja definitiv. Partidul care nu s-a dezis, însă, de niciunul dintre oamenii cu probleme penale, indiferent de funcţia pe care au ocupat-o.

Nu s-a dezis de preşedintele Liviu Dragnea (care tocmai a anunţat că rămâne în funcţie), condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru fraudarea votului la Referendumul din iulie 2012. Nici de secretarul general Marian Neacșu, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese.

Nu s-a dezis nici de Ion Iliescu, deşi numele acestuia apare în contexte tulburi şi la Revoluţia din 1989, şi, mai apoi, la Mineriada din iunie 1990. Ba, mai mult, l-a susţinut şi la şefia partidului, şi la conducerea ţării. Nu s-a dezis de el nici după târzia inculpare în dosarul „Mineriada”, unde a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Dl Iliescu e tot preşedinte de onoare al PSD.

Nu s-a dezis nici de fostul șef al partidului, Adrian Năstase – un condamnat de drept comun pentru fapte de corupţie, fără aura de condamnat politic, pe care vor unii să i-o aşeze. Ba mai mult, la congresul PSD din 2013, la scurt timp după eliberarea din penitenciar a acestuia, partidul l-a întâmpinat ca pe o figură mesianică. Trei ani mai târziu, Adrian Năstase a girat-o pe Gabriela Firea pentru Primăria Bucureştiului. Un elocvent cec în alb.

Nu s-a dezis nici de Victor Ponta, căruia îi fusese dovedit un plagiat, ba mai mult, l-a propulsat la vârful Puterii Executive, iar mai apoi a încercat să-l impună la Preşedinţia ţării. Nu s-a dezis de el nici ulterior, după ce a fost inculpat în dosarul „Turceni-Rovinari”, trimis deja în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu s-a dezis nici de baronii penali, ci i-a desemnat ca reprezentanţi ai săi şi ai noştri, ai poporului, prin administraţie, prin Parlament, prin Guvern. Iar acum, la alegeri, şi-a desemnat şi candidaţi cercetaţi penal. Care au fost votaţi, cu majoritate..

Nici electoratul PSD nu s-a dezis, iată, de partid, în ciuda acestor grave probleme de integritate. Şi nu numai că nu s-a arătat deranjat de astfel de fapte, ba a făcut din ele titlu de glorie şi, iată, şi-a urcat „eroii” pe piedestal. O dovadă în plus stau rezultatele acestor alegeri. Când, repet, aproape jumătate dintre românii care au ieşit la vot au dovedit că se simt reprezentaţi de partidul cu cele mai multe probleme de corupţie din România.

Primul test electoral care succede mitingul din noiembrie 2015 arată că mulţi dintre acei oameni care, prin protestul lor, au dărâmat un Guvern, au fost de fapt scoşi în stradă strict de o emoţie colectivă extrem de puternică – de tragedia de la Colectiv. Altfel, i-am fi văzut protestând faţă de multe şi grave alte derapaje: tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012, frauda de la referendumul din aceeaşi vară, „marţea neagră”, abuzul de imunitate, în formă continuată, sfidarea Constituţiei, suita de plagiate de la vârful Guvernului, susţinerea pe faţă şi fără jenă a propriilor corupţi, croşeele aplicate Justiţiei care îi deranja, închiderea dosarului Revoluţiei, deşi vorbim de peste o mie de oameni nevinovaţi care, acum 26 de ani.

Scriam, în noiembrie 2015, că, pentru a curăţa această zgură din viaţa noastră şi pentru ca Statul să nu mai fie captiv al găştilor politice şi al clientelei lor este nevoie nu doar de  reacţie publică, ori de câte ori situaţia o cere, şi nu doar după situaţii-limită, ci şi de schimbarea mentalităţii fiecărui individ în parte. De care se va putea vorbi abia când cei mai mulţi nu vor mai empatiza cu spoliatori ai banului public. Abia când va scădea drastic numărul celor care încurajează sistemul şpăgii: de la şpaga dată funcţionarului de la Primărie, pentru rezolvarea peste rând a problemei proprii sau pentru a mima miopia în faţa unui act lipsă, inspectorului de la Muncă, pentru a se preface că nu vede angajările la negru sau la gri, poliţistului de la Circulaţie, pentru a trece cu vederea şofatul în stare de ebritate, trecerea pe roşu ori depăşirea vitezei legale, poliţistului ori procurorului, pentru a scrie caligrafic un "NUP" pe dosar, până la şpaga dată unui funcţionar, unui primar, unui şef de instituţie, unui ministru, pentru a facilita câştigarea unei licitaţii trucate, de milioane de euro, pentru a accepta cumpărarea de servicii sau materiale la suprapreţ.

Degeaba se va ieşi în stradă după o altă tragedie, iar efectele protestului se vor stinge odată cu emoţia publică. Degeaba se strigă "Jos corupţii!", "Jos mafioţii!", dacă, după aceea, unii protestatari vor mitui funcţionari, pentru a-şi rezolva propriile probleme, alţii vor închide ochii la abuzuri, pe principiul că nu e treaba lor şi că nu le afectează tihna cotidiană, sau alţii vor empatiza cu corupţi sau protectori ai corupţilor, trimiţându-i în funcţii publice, să-i reprezinte. Prin astfel de comportamente devin complici.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.