Famiglia PSD

Melania-CIncea

Din cinci șefi de partid pe care PSD i-a avut de la înființare, patru au ori au avut probleme cu legea. Doi sunt puși sub acuzare, iar doi au fost condamnați deja definitiv. Partidul nu s-a dezis, însă, de niciunul dintre ei. Sfidând printr-un comportament de tip famiglia.

 

Părerea colegilor a fost că o retragere a mea ar aduce deservicii partidului și o descurajare a membrilor de partid”. Acesta a fost anunțul făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, la scurt timp după aflarea sentinței date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Referendumul”. Sentință care i-a adus o condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Foloase nepatrimoniale, dar necuvenite, deci ilegale.

Ceea ce nu vor să recunoască nici Liviu Dragnea, nici liderii PSD care-i susţin rămânerea în fruntea PSD este că acţiunea vizată în acest dosar a avut ca scop şi ca efect fraudarea Referendumului de suspendare a lui Traian Băsescu, inclusiv prin celebrul deja vot al morţilor. Pe scurt, dl Dragnea nu a fost condamnat pentru simpla îndemnare la vot a populaţiei, cum clamează voci social-democrate, ci pentru modul în care s-a făcut acest lucru. Vorbim despre fraudarea votului – un act prin care democraţia a fost subminată, la fel, legitimarea puterii în stat. Pentru că asta a făcut, în vara lui 2012, PSD sub umbrela USL. În iulie 2012, toate acţiunile derulate de USL, în doar câteva zile, cu o viteză ameţitoare, au trădat premeditarea a ceea ce s-a vrut o lovitură de stat – ratată milimetric, din fericire. De la încercarea de înlăturare, în regim de urgenţă, a preşedintelui din funcţie, la înlăturarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, schimbarea Avocatului Poporului – singurul care putea ataca la CCR ordonanţele guvernamentale –, trecerea Monitorului Oficial din subordinea Parlamentului în cea a Secretariatului General al Guvernului – pentru ca modificarea de legi să aibă drum lin –, şi până la încercarea de îngrădire a prerogativelor CCR, pentru ca această instituţie să nu se mai poată pronunţa asupra deciziilor luate de Legislativ, indiferent despre ce aberaţii legislative sau contradicţii cu Constituţia era vorba.

Reacția de acum a PSD revoltă, dar nu surprinde.

PSD nu s-a dezis de Liviu Dragnea nici după condamnarea în primă instanță, refuzându-i autosuspendarea din partid – „Toţi ne-am opus la o decizie de autosuspendare”, declara Olguţa Vasilescu – şi martirizându-l –  “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, decreta Victor Ponta.

Nu s-a dezis nici de Ion Iliescu, deşi numele acestuia apare în contexte tulburi şi la Revoluţia din 1989, şi, mai apoi, la Mineriada din iunie 1990. Ba, mai mult, l-a susţinut şi la şefia partidului, şi la conducerea ţării. Nu s-a dezis de el nici după târzia inculpare în dosarul „Mineriada”, unde a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Dl Iliescu e tot preşedinte de onoare al PSD.

Nu s-a dezis nici de fostul șef al partidului, Adrian Năstase – un condamnat de drept comun pentru fapte de corupţie, fără aura de condamnat politic, pe care vor unii să i-o aşeze. Ba mai mult, la congresul PSD din 2013, la scurt timp după eliberarea din penitenciar a acestuia, partidul l-a întâmpinat ca pe o figură mesianică. În timp ce din difuzoare răsuna Oda bucuriei, sala se ridicase în picioare, aplaudându-l frenetic. Iar Liviu Dragnea, secretar general al partidului pe atunci, îi închinase un Laudatio, proclamându-l “un simbol”: “Perioada cât a lipsit pentru noi a fost un gol uriaş. Adrian Năstase este un simbol. Adrian Năstase ne-a dat mereu lecţii de viaţă şi ne dă şi acum. Îl aştept cu drag şi îi zic «Bine s-a întors acasă»”.

Nu s-a dezis nici de Victor Ponta, căruia îi fusese dovedit un plagiat, ba mai mult, l-a propulsat la vârful Puterii Executive, iar mai apoi a încercat să-l impună la Preşedinţia ţării. Nu s-a dezis de el nici ulterior, după ce a fost inculpat în dosarul „Turceni-Rovinari”, trimis deja în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Probabil, era tot în fruntea partidului, dacă nu făcea benevol un pas înapoi.

Nu s-a dezis nici de secretarul general al PSD, Marian Neacșu – condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese –, aflat tot la vârful partidului.

Nu s-a dezis nici de baronii penali, ci i-a desemnat ca reprezentanţi ai săi şi ai noştri, ai poporului, prin administraţie, prin Parlament, prin Guvern.

Din cinci șefi de partid pe care PSD i-a avut de la înființare, patru au sau au avut probleme cu legea. Doi sunt puși sub acuzare, iar doi au fost condamnați deja definitiv. Partidul nu s-a dezis de niciunul dintre ei. Sfidând printr-un comportament de tip famiglia.

PSD e un partid al cărui electorat, la modul general vorbind, nu s-a arătat deranjat de astfel de fapte, ba a făcut din ele titlu de glorie şi şi-a urcat „eroii” pe piedestal, părând că refuzul de a se delimita de penal stă în gena unora dintre oamenii care conduc PSD şi care au decis soarta acestui partid. Aşa că această opţiune a PSD de a fi condus de un condamnat, nu numai că nu surprinde, dar nici nu anunţă schimbări majore în privinţa cotei de încredere a electoratului propriu.

Vor fi unii, probabil, care vor spune că e doar problema strictă a partidului, că e treaba PSD pe cine-şi alege reprezentanţi şi conducători şi dacă respectă sau nu criterii de integritate. Nu, nu e doar treaba partidului, pentru că partidul livrează oameni în funcţii de conducere în stat. Şi am văzut în ultimii ani ce a livrat PSD, cel mai mare partid din România: premier, vicepremier, miniștri și parlamentari penali. Deci, este şi treaba noastră, a celor conduşi de astfel de oameni.

 

 

Articol publicat și în Revista 22 şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS