La începutul acestei săptămâni, un alt lider de sindicat de la Colterm a lansat o nouă serie de acuze grave la adresa practicilor de lucru ale directorilor Colterm. Informaţii care, în bună măsură, coincid cu cele dintr-un raport al Corpului de Control al Primăriei, spune deputatul P.D.L. de Timiş Alin Popoviciu.
Un nou şir de acuzaţii la adresa conducerii Colterm
După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, deputatul P.D.L. Alin Popoviciu l-a adus în faţa presei pe unul dintre liderii de sindicat din Colterm, Victor Ghenea, pentru a vorbi despre o serie de practici ilegale ale conducerii regiei, luni, împreună cu consilierul local P.D.L. Simion Moşiu, au adus în faţa jurnaliştilor un alt lider sindical, Costică Azoiţei. Pentru a devoala promisiunile neonorate de care şi-a legat numele, în perioada de campanie electorală, primarul liberal Nicolae Robu.
Alin Popoviciu reaminteşte că, în campania electorală, Nicolae Robu declara într-o scrisoare adresată angajaţilor Colterm că problemele regiei nu au intervenit “din vina dumneavoastră, ci din vina celor care au condus Colterm-ul” şi că “soluţiile nu se pot baza pe concedieri în masă, pe disponibilizări, pe închiderea sau vinderea societăţii”.
Invocând un raport al Corpului de Control al Primăriei, Alin Popoviciu spune că semnalările conţinute în acesta se leagă de organigrama stufoasă a companiei, în care figurează în acest moment patru directori, dar şi de nerespectarea unor criterii obiective la angajare, chestiune constatată şi în cazul selecţiei membrilor din Consiliul de Administraţie, pentru care, potrivit raportului Corpului de Control, nu a fost respectată nici procedura de numire, nici procedura de avizare, pe lista celor care au avizat membrii Consiliului de Administraţie figurând… exclusiv avizul Comisiei de Cultură şi Sport a Primăriei Timişoara. În ce priveşte modalitatea de numire şi selecţie a managerilor companiei, Alin Popoviciu a acuzat lipsa de transparenţă şi nerespectarea procedurilor standard. În plus, la cooptarea în Consiliul de Administraţie al regiei, membrii C.A. ar fi obligaţi, potrivit declaraţiilor deputatului Popoviciu, să semneze un contract de confidenţialitate în baza căruia se angajează că nu au voie să organizeze sau să participe la conferinţe de presă pe subiectul Colterm şi nici să divulge informaţii din interiorul regiei. În caz de nerespectare a prevederilor respectivului contract, membrii CA sunt obligaţi să răspundă, ca daune, cu bunurile personale.
Tot pe lista neregulilor flagrante dezvăluite de Corpul de Control, reprezentanţii P.D.L. au reclamat şi numărul mare al angajaţilor TESA, dintre care, potrivit declaraţiilor liderului sindical Costică Azoiţei, 56 de persoane sunt la Direcţia Economică, 40, la Departamentul Administrativ şi 60, la Coloana Auto.
Potrivit deputatului democrat-liberal, în aşa-numitul “Program de restructurare a forţei de muncă”, semnat de managerul general Petrică Pampu, erau propuşi pentru disponibilizare, în ordine, salariaţii-patroni, salariaţii care îndeplineau criteriile de pensionare în baza limitei de vârstă, cei care au primit aprecieri nefavorabile la evaluările anuale sau, în cazul a doi soţi, cel care are salariul cel mai mic. Aceste criterii de disponibilizare nu au fost respectate însă, acuză Alin Popoviciu.
În acelaşi document se arată că vor fi disponibilizaţi 120 de oameni şi că “pentru întinerirea forţei de muncă se vor angaja 30 de persoane”. Aceasta în condiţiile în care media de vârstă a angajaţilor Colterm ar fi de 48 de ani. Pentru anul 2014, se preconizează disponibilizarea a încă 70 de persoane şi angajarea de personal “cu studii superioare care să deservească punctele termice”.
Întâlnire faţă în faţă sau miting
Alin Popoviciu îi solicită primarului Nicolae Robu o întâlnire la o dată asupra căreia edilul poate decide, pentru a discuta public despre toate neregulile semnalate la societatea Colterm. “Azi am demascat nişte lucruri foarte grave, şi raportul Corpului de Control al Primăriei ne confirmă 100% aceste lucruri, aşa că, dacă domnul Robu nu acceptă această întâlnire, voi cere aprobare pentru un miting în faţa Primăriei”. Alin Popoviciu a negat faptul că este interesat de ocuparea fotoliului de primar al Timişoarei în eventualitatea vacantării premature a poziţiei de către Nicolae Robu, şi a precizat că este interesat doar să arate timişorenilor că “omul acesta minte cu o lejeritate extraordinară” şi să le deschidă ochii asupra faptului că “ceea ce au votat în 2012 a fost cea mai mare minciună”.
Alin Popoviciu mai spune că îi acordă edilului termen de mai puţin o săptămână pentru a decide asupra condiţiilor întâlnirii propuse şi că intenţionează să solicite, în baza Legii 544, accesul la informaţiile referitoare la salariile managerilor Colterm, despre care primarul a declarat recent că sunt confidenţiale.
Consilierii locali P.D.L., neinformaţi oficial despre problemele angajaţilor Colterm
Consilierul local Simion Moşiu spune că grupul de consilieri locali ai P.D.L. nu a fost informat despre numeroasele notificări trimise Primăriei şi Consiliului Local de către angajaţii Colterm, deşi Consiliul Local este singurul acţionar al societăţii. “În sesizarea domnului Azoiţiei sunt multe nereguli, vreau să spun că noi nu am primit aceste memorii, deşi ar fi fost normal să ajungă la noi“. Simion Moşiu apreciază situaţia de la Colterm ca fiind una extrem de gravă, angajând numeroase nereguli, unele dintre ele de natură penală. Acesta acuză că disponibilizările din 2012 şi 2013 nu au condus, aşa cum se previzionase iniţial, la scăderea cheltuielilor cu personalul, ci dimpotrivă: “Economic, societatea a pierdut prin concedierea acestor oameni”. În plus, cei care şi-au cerut drepturile salariale în instanţă au fost concediaţi.
Angajaţii Colterm, obligaţi la 12.000 de ore suplimentare
Costică Azoiţei denunţă presiunile la care este supus de către reprezentanţii conducerii liderul sindical Victor Ghenea, care s-a prezentat săptămâna trecută în conferinţa de presă a P.D.L. pentru a demasca problemele cu care se confruntă angajaţii Colterm, probleme care ţin de nerespectarea codului muncii şi a contractului colectiv de muncă şi de neonorarea unor drepturi salariale restante care au fost câştigate în instanţă. Pe fondul disponibilizării masive a forţei de muncă, spune Costică Azoiţei, angajaţii rămaşi în companie au efectuat 12.000 de ore suplimentare care, fiind plătite dublu, echivalează în fapt cu 24.000 de ore lucrate, fapt ce a condus la înregistrarea unor pierderi mai mari cu plata forţei de muncă decât în varianta utilizării schemei de personal iniţiale.
Trecerea unor lucrări de reparaţii, după ce acestea au fost efectuate, la secţiunea de investiţii, este o altă abatere gravă semnalată de liderul sindical, care a precizat că aceste pierderi sunt convertite în câştiguri, însă doar pentru reprezentanţii conducerii, care îşi construiesc vile în zone rezidenţiale, folosind muncitori ai Colterm aflaţi în timpul orelor de serviciu.
Contradicţii pe preţul gigacaloriei
La capătul mai multor zile de discuţii pe subiectul Colterm, timp în care a făcut referire la pierderile Colterm din sistem, pe care le aprecia a fi de 30 – 35% şi la imposibilitatea scăderii preţului Gigacaloriei cu până la 25%, aşa cum asumase în perioada de campanie electorală, primarul a declarat că, în condiţiile în care preţurile la gaz şi la cărbune au crescut considerabil, poate fi considerată o realizare chiar şi menţinerea la aceeaşi valoare a preţului Gigacaloriei. Nicolae Robu a evocat posibilitate sporirii, pentru anul 2014, a subvenţiilor acordate de Primărie şi a transmis, luni, printr-un comunicat laconic, că “preţul de 325 lei / Gcal este preţul total aprobat de A.N.R.E. ca preţ real. Preţul real efectiv este în 2013 de cca. 380 lei Gcal”. În plus, în conferinţa de presă săptămânală de marţi, edilul a revenit asupra subiectului Colterm, insistând asupra diferenţei dintre preţul real aprobat, de 325 de lei, şi preţul real efectiv, de 380 de lei.
Liderul sindical Costică Azoiţei declară însă că, potrivit estimărilor sale, preţul real al Gigacaloriei este de 400 de lei, şi nu de 325 de lei, cât au declarat reprezentanţii Municipalităţii, şi nici de 380 de lei, cât a avansat liderul sindical Victor Ghenea. În plus, avertizează acesta, pierderile din sistem ajung până la 40%.
Ultimele comentarii