Consiliul Județean Timiș a aprobat ghidul prin care se acordă finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale în anul 2021. Pentru acțiuni culturale din bugetul CJ Timiș sunt alocaţi 4.4 milioane de lei.
Principiile care stau la baza finanţării, transmit reprezentanţii Consiliului Județean Timiș, sunt libera concurență, transparența, diversitatea culturală și pluridisciplinaritatea, neretroactivitatea, susținerea, tratamentul egal și contribuția proprie a beneficiarului.
Unul dintre punctele importante ale ghidului este prevederea conform căreia finanțarea nerambursabilă trebuie însoțită de o contribuție din partea beneficiarului de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Conform documentului, ariile tematice eligibile sunt:
- Artele spectacolului (teatru, dans, muzică, etc.);
- Patrimoniul cultural (documentarea/cercetarea patrimoniului cultural mobil și imobil,
- Tradițiile, obiceiurile, muzica și dansurile populare, meșteșugurile tradiționale, arta culinară etc.);
- Artele vizuale (film/pictură, sculptură, arte decorative, foto/video, multimedia, etc.);
- Educația culturală (utilizarea culturii și a creativității pentru dezvoltarea de noi
- Audiențele, medierea culturală, intervenția culturală, rezidența de cercetare/creație);
- Proiectele editoriale și literare;
- Fondurile de mobilitate (culturală și de tineret);
- Formarea profesională (cuprinzând domeniile cultură, educație și tineret);
- Educația, educația în sănătate și mediu, incluziunea socială.
Pasul următor va fi deschiderea sesiunii de selecție, anunț care va fi mediatizat. Din comisia de selecție a proiectelor vor face parte reprezentanți ai CJ Timiș și specialiști cu o experiență de minimum trei ani de practică în domeniul culturii, din Timiș. Numărul specialiștilor trebuie să fie mai mare decât numărul reprezentanților autorității finanțatoare.
Comisia de evaluare și selecție a ofertelor cultural-artistice și de tineret are ca atribuții analiza proiectelor din punct de vedere al strategiilor culturale și de tineret ale județului, verificarea proiectelor din perspectiva eligibilității, notarea proiectelor și stabilirea cuantumului finanțării nerambursabile. Aceasta va prezenta plenului CJ Timiș procesul-verbal al selecției ofertelor culturale.
Ultimele comentarii