Universitatea de Vest din Timișoara a dezvoltat în acest an programul integrat UVT pentru elevi, dedicat elevilor din întreaga țară, în cadrul parteneriatului pe care îl dezvoltă cu mediul preuniversitar.
Acest program este format din:sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, concursuri dedicate elevilor şi webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.
În următoarele săptămâni, prin organizarea Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din Universitatea de Vest din Timișoara se va derula noua serie de webinare dedicate dezvoltării personale a elevilor, utile pentru orientarea viitoarelor opțiuni în legătură cu continuarea traseului lor educațional. Noua serie de webinare de dezvoltare personală se va desfăşura conform programului de mai jos:
- 13 martie – Secretul unei vieți împlinite;
- 20 martie – O călătorie către sine;
- 27 martie – Cum să treci peste lipsa de motivație?;
- 3 aprilie – Care este motorul în procesul decizional al carierei mele?;
- 10 aprilie – Cum să te împrietenești cu emoțiile tale?;
- 17 aprilie – Timpul: inamic sau prieten?;
- 24 aprilie – În era digitală, merită să vin fizic la universitate?;
- 8 mai – Alegerea programului de studii potrivit;
- 10 iulie – Alegerea programului de studii potrivit:
Toate aceste activități se desfășoară online, săptămânal (în fiecare zi de miercuri), începând de la ora 15.
Pentru a participa la acest program, elevii interesați sunt invitaţi să completeze acest formular de înscriere, unde vor fi specificate ariile de interes. Datele de conectare vor fi transmise prin e-mail participanților înscriși.
Totodată, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din UVToferă servicii de consiliere individuală în carieră elevilor sau altor aspiranți la studii universitare care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional. Programarea unei ședințe de consiliere individuală în carieră se poate face prin completarea acestui formular.
„UVT vine în sprijinul elevilor care se pregătesc să-și dezvolte traseul educațional și le propune un pachet valoros de webinare pentru dezvoltarea personală și servicii de consiliere individuală, prin care vor primi asistență specializată și vor fi susținuți în luarea viitoarelor decizii, mai informate și mai asumate. Toate aceste servicii de consiliere sunt gratuite și îi vor ajuta să fie conștienți de caracteristicile lor personale, aptitudinile și dorințele care îi motivează, pentru buna orientare educațională. Îi așteptăm pe toți elevii interesați să participe la aceste sesiuni de cunoaștere și orientare pentru viitor”, declară rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
În plus, UVT pune la dispoziție în mod gratuit tuturor celor interesați platforma de testare psiho-vocațională YTM, o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată special în vederea generării unor rapoarte cu privire la interesele, abilitățile și aptitudinile utilizatorilor, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional.
Ultimele comentarii