Universitatea de Vest din Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, oferă în perioada procesului de admitere servicii de consiliere gratuită pentru candidații care încă sunt indeciși cu privire la programul de studii universitare pe care vor să-l urmeze.
Candidații pot utiliza platforma de consiliere psiho-vocațională YTM pentru a completa un test de orientare vocațională, prin care își vor evalua personalitatea, aptitudinile și interesele profesionale, urmând a primi la final recomandări cu privire la programele de studii universitare care se potrivesc profilului lor.
Cei care doresc o ședință de consiliere individuală pot solicita acest lucru fie prin completarea acestui formular, fie prin selectarea opțiunii „Am nevoie de consiliere” de pe platforma de admitere online a UVT, urmând să fie contactați apoi pentru programa sesiunii de consiliere.
„Încurajăm candidații care aleg să completeze dosarul de înscriere de la sediul Universității de Vest din Timișoara să poarte o discuție față în față cu un consilier al Centrului nostru de Consiliere și Orientare în Carieră, pentru a-și clarifica opțiunile de carieră care li se potrivesc mai bine. Cea mai bună opțiune se va profila în directă legătură directă cu vocația și talentul fiecărui candidat în parte”, spune rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.
Vineri, 9 iulie, începând cu ora 14, candidații sunt invitaţi la un webinar în care va fi pusă sub analiză întrebarea „Cum îmi aleg programul de studii potrivit carierei pe care îmi doresc să o urmez?”.
De asemenea, pentru elevii care doresc să aplice la facultățile din cadrul UVT, la finalul webinarului va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu privire la modalitățile de admitere și specificitatea fiecărui program de studii, unde pot lansa toate nedumeririle pe care doresc să și le clarifice.
Înscrierea pentru a participa la webinar se realizează prin completarea acestui formular până în data de 9 iulie, ora 12, iar detaliile de conectare vor fi transmise printr-un e-mail.
Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT își propune să vină în sprijinul elevilor în procesul de identificare a programelor de studii potrivite, în procesul de înțelegere a valorilor și intereselor profesionale și a modului în care acestea se pot corela cu tipul de personalitate, fiind abordați și pașii decizionali necesari pentru o alegere asumată și informată.
UVT, cea mai importantă universitate comprehensivă din vestul țării, vine în întâmpinarea candidaților cu o ofertă de 75 de programe de studii universitare de licență și peste 80 de programe de studii universitare de masterat, din 34 de domenii de studii universitare, cumulând peste 10600 de locuri disponibile, dintre care peste 3700 finanțate de la bugetul de stat (2300 de locuri pentru studiile universitare de licență și 1400 pentru studiile universitare de masterat).
Procesul de înscriere la studii universitare se desfășoară exclusiv online, iar informații despre întreg procesul de admitere la UVT și despre toate programele de studii universitare ofertate pot fi găsite pe site-ul https://admitere.uvt.ro/.
Ultimele comentarii