Șase persoane, printre care se află și patru cadre universitare, au fost reținute de procurorii Parchetului General în dosarul „Diplome de licență fără studii’, în timp ce față de alte nouă persoane s-a dispus măsura controlului judiciar.
Parchetul General informează că 36 de persoane – angajați și studenți de la Universitățile „Aurel Vlaicu” și „Vasile Goldiș”, din Arad, precum și absolvenți ai acelorași universități – sunt cercetate penal în dosarul „Diplome de licență fără studii”. Față de 16 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive.
Joi, 27 iulie, au fost reținute șase persoane, dintre care patru sunt cadre didactice:
Lucian Păiușan, acuzat de luare de mită în formă continuată (17 acte materiale);
Viorica Daniela Vincze-Iancsi, acuzată de luare de mită în formă continuată și trafic de influență;
Olga Domnica Moldovan, acuzată de luare de mită;
Irina Monica Orășan-Alic, acuzată de complicitate la luare de mită, fals informatic și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, trafic de influență.
De asemenea au fost reținuți doi informaticieni: Viorel Eduard Orășan-Alic și Bogdan Alexandru Torcea, acuzați de luare de mită, fals informatic, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Cei șase inculpați aşteaptă decizia Tribunalului București, unde au fost prezentaţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Alte nouă persoane au fost puse sub control judiciar pe o perioadă de 90 de zile:
Emil Urtilă (cadru didactic), acuzat de luare de mită în formă continuată;
Allbertino Radu Jipa (cadru didactic), acuzat de luare de mită în formă continuată;
Laura Corina Nicolescu (cadru didactic), acuzată de luare de mită;
Ramona Gligor (cadru didactic), acuzată de luare de mită în formă continuată;
De asemenea, au fost puşi sub control judiciar:
Taha Abed-El-Kader şi Dahamshi Ahmad, ambii intermediari şi ambii acuzaţi de dare de mită în formă continuată şi complicitate la luare de mită în formă continuată;
Rinaldi Matteo și Procopio Marco Antonio, ambii studenți şi ambii acuzaţi de dare de mită în formă continuată, complicitate la fals informatic şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii;
Heib Khattab (student), acuzat de dare de mită.
Procurorii spun că, pe parcursul anilor universitari 2015 – 2016 și 2016 – 2017, în schimbul unor sume de bani de până la 400 de euro, cadre didactice din cadrul celor două instituții de învățământ superior nu ar fi procedat la examinarea corespunzătoare a studenţilor cu ocazia desfăşurării examenelor de an şi la susținerea examenului de licență, la probele practice, permiţându-le susținerea lor în mod formal, cu încălcarea legii.
În mod concret, studenții primeau de la informaticieni, prin SMS, răspunsurile la testele grile de la examenele de an derulate on-line. De asemenea, prin intervenția informaticienilor în softurile universităților, răspunsurile date de studenți la testele grilă erau modificate în sistem astfel încât în final să obțină note cu care să poată promova examenele. Totodată, așa cum a reieșit din probele administrate, în unele situații s-a operat direct modificarea notelor în scopul promovării la disciplinele respective. În ceea ce privește lucrările de licență, în schimbul unor sume de 500 – 600 de euro, acestea erau achiziționate de studenți direct de la profesori, în format electronic, conținând inclusiv prezentări în format power point.
Parchetul General mai transmite că unii dintre studenții străini de la cele două universități au urmat cursuri în limba română și au promovat ulterior toate examenele în limba română, deşi nu cunosc limba. Dintre studenții care cunosc limba română, unii au devenit intermediari pentru ceilalți, ca și unii absolvenți ai universităților respective.
În acest dosar au fost efectuate în 26 şi 27 iulie106 percheziții domiciliare, de către ofițeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, fiind ridicate sume de bani totalizând peste 350.000 de euro, precum și înscrisuri și sisteme informatice.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, a Direcției de Investigații Criminale și a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române și polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, precum și lucrători din cadrul Jandarmeriei Române.
Ultimele comentarii