Universitatea de Vest din Timişoara este inclusă, pentru prima dată, în singura clasificare din lume care măsoară angajamentul universităților în dezvoltarea unei infrastructuri ecologice.
Potrivit rezultatelor ediţiei din 2017 al GreenMetric World University Ranking, Universitatea de Vest din Timișoara ocupă poziţia 518 la nivel mondial şi poziţia 4 la nivel naţional. În această ediţie, GreenMetric a inclus 619 universităţi din 76 de ţări.
În conturarea clasificării, transmit oficialii UVT, au fost analizate atât informaţiile raportate de universităţi, cât şi alte studii şi cercetări independente realizate pentru GreenMetric. Chestionarul de autoevaluare a universităţilor este structurat pe șase categorii de indicatori de performanţă: așezare și infrastructură, energie şi schimbări climatice, managementul deșeurilor, utilizarea apei, transport şi educaţie.
„Preocupările noastre în domeniul ecologiei sunt deja cunoscute. Aș menționa aici evenimentul anual devenit deja tradiție «Săptămâna Verde în UVT», cu activități ce abordează subiecte eco, de protejare a mediului înconjurător și de adoptare a unui stil de viață sănătos. De asemenea, am inițiat demersuri de reducere a consumului de energie electrică și de management al deșeurilor. Un program recent desfășurat împreună cu studenții de la OSUT își propune tocmai implicarea tinerilor noștri studenți în conservarea resurselor. Sunt multe alte lucruri care, puse la un loc, subliniază angajamentul nostru în protejarea mediului”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.
Alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente doar patru universități din România, între care se regăseşte şi Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, membră, alături de UVT, a Consorțiului Universitaria.
Clasificarea UI GreenMetric World University Ranking a fost lansată în 2010 și reprezintă o inițiativă a Universitas Indonezia care a constatat necesitatea unui sistem de clasificare a universităţilor cu privire la angajamentul faţă de abordarea problemelor de sustenabilitate a mediului, mai spun reprezentamții UVT.
Scopul GreenMetric este evaluarea eforturilor universităţilor în ceea ce privește managementul resurselor şi dezvoltarea durabilă a campusului universitar. Astfel de activități de clasificare vor asigura acordarea unei atenții mai mari dezvoltării durabile a mediului, precum și problemelor economice și sociale legate de durabilitate. Astfel, structurile de conducere ale universităţilor vor fi susținute mai mult în eforturile lor de implementare a politicilor eco-friendly.
GreenMetric World University Ranking este singura clasificare din lume care măsoară angajamentul universităților participante în dezvoltarea unei infrastructuri ecologice.
Ultimele comentarii