Trei noi titluri de cetăţean de onoare al Timișoarei

Consiliul Local Timiş a votat, în preambulul Zilei Timişoarei, acordarea titlului de Cetăţean de onoare pentru Smaranda Vultur, iar post-mortem, pentru Dorin Bratu și Oscar Berger.

 

Smaranda Vultur a predat la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timișoara, dar și la Sorbona, la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale de la Paris, la Universitățile din Pisa și Cracovia, precum și la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale de la Paris. Opera didactică și de cercetare a Smarandei Vultur a fost dublată de o activitate civică de prim rang. A fost membră activă a Societății Timișoara, a Alianței Civice, a Grupului de Dialog Social și a prezidat din 1996 până în 2000 filiala Fundației Academiei Civice. Meritele sale academice, civice și politice și-au găsit o recunoaștere deplină prin cooptarea sa în colectivul de cercetători ce au redactat, în 2006, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România conduse de Vladimir Tismăneanu, document fundamental ce a semnat din punct de vedere istoric și politic condamnarea simbolică a comunismului din România asumată la nivelul de stat.

Dorin Bratu a fost o personalitate remarcabilă a medicinei românești și a vieții academice, Numele său a trecut granițele țării și s-a impus în domeniul stomatologiei românești și al medicinei dentare internaționale. S-a născut pe 5 octombrie 1942, la Timișoara, și s-a stins din viață anul acesta, în 12 aprilie.

Oscar Berger a fost regizor, cineast, director al ziarului Timișoara și unul dintre jurnaliștii implicați în transformarea post-revoluționară a României. S-a născut pe 15 februarie 1947 la Timișoara și s-a stins din viață în 23 august 2013. Militant neobosit pentru transformarea democratică a societății românești, a promovat spiritul civic și libertatea, a fost implicat activ în proiectele de salvare a memoriei rezistenței anticomuniste, promovând idealurile Revoluției din 1989.

 

Print Friendly, PDF & Email