Ion Caramitru, Cetăţean de Onoare al Timişoarei

Preşedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, a devenit Cetăţean de Onoare al Timişoarei.

 

Consilierii locali au votat, în plenul unei şedinţe desfăşurate marţi după-amiază, propunerea consilierei liberale Daniela Mariş de a-l desemna pe Ion Caramitru Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, anunţă Agerpres. Proiectul a fost votat în unanimitate de cei 21 de consilieri prezenţi la şedinţă.

Preşedintelui UNITER îi sunt recunoscute, printre altele, meritul de promovare a Capitalei Culturale Europene 2021 în lume, dar şi implicarea acestuia în organizarea, la Timişoara, a şedinţei Parlamentului Cultural European, în anul exercitării titlului, şi a unei noi ediţii a Galei UNITER, anunţă Agerpres.

 „Domnul Ion Caramitru, actor de teatru şi film, profesor, regizor, director de teatru şi presedinte UNITER este îndreptăţit să primească acest titlu, având în vedere performanţele din întreaga sa carieră puse în slujba teatrului şi a filmului românesc, dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în domeniul managementului cultural, precum şi pentru promovarea Timişoarei, Capitala Culturală Europeană în anul 2021, în cadrul celei de-a XXV-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, care a avut loc anul trecut în oraşul nostru, dar şi pentru promovarea României în lume”, arată expunerea de motive a iniţiatorului proiectului de hotărâre.

Sunt printre senatorii culturali (ai Parlamentului Cultural European – n.r.). Acolo se dezbate problematica culturii europene. În 2021, dacă sunteţi de acord şi îmi daţi mandat, voi propune acolo ca şedinţa Parlamentului Cultural European să aibă loc la Timişoara”, a declarat Ion Caramitru, cu prilejul organizării la Timişoara, anul trecut, a Galei UNITER.

Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local Timişoara şi se decernează categoriilor de personalităţi care, prin realizările lor deosebite, au făcut cunoscut numele municipiului Timişoara în ţară şi străinătate.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis