Profesorul Gelu Stan, cetățean de onoare post-mortem al Timișoarei

La propunerea directorului Studioului  Radio Timișoara, Mihai Anghel, propunere susținută de un grup de iubitori ai muzicii populare care respectă memoria profesorului Gelu Stan, Consiliul Local Timișoara a hotărât în cadrul ședinței din 18 februarie acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Timișoara post-mortem lui Gelu Stan, pentru întreaga activitate artistică dedicată promovării artei și culturii timișorene și bănățene.

 

Gelu Stan a fost, timp de aproape 30 de ani, un promotor al valorilor locale în contextul culturii tradiționale, prin emisiunile și materialele păstrate în arhiva de folclor a  Radio Timișoara și în calitate de inițiator și realizator al emisiunii Moara cu Noroc.

Exponent al artei profesioniste timișorene, acesta a asigurat conducerea orchestrei Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timișoara, reușind să devină unicul dirijor profesionist din Timișoara care a câștigat de cinci ori locul I în România. A fost şi membru în Corul Filarmonicii „Banatul”, în anii 1962-1966, apoi dirijor de cor în perioada 1966-1970. Totodată, a reprezentat Timișoara și Timișul la o serie de festivaluri din România, în calitate de președinte sau membru al juriului.

De asemenea, a descopet și promovat artiști din Timișoara și Banat , care au devenit nume cunoscute şi apreciate: Mariana Drăghicescu, Carmen Popovici Dumbravă, Radu și Ilie Vincu sau Elena Jurjescu-Todi.

Evenimentul va avea loc azi, de la ora 19, la Sala „Capitol”, distincţia urmând a-i fi înmânată soţiei lui Gelu Stan, Irina Stan, de către primarul Nicolae Robu.

În cadrul evenimentului, artiști ai Ansamblului Timișul și invitații lor vor oferi momente artistice doamnelor și domnișoarelor, ca preambul al zilei de 8 martie.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS