Traian Băsescu, la Timişoara: „Dacă apuci şi intri în infringement pe justiţie, se opreşte ceasul”

Prezent la Timişoara, unde a susţinut o prelegere la Universitatea de Vest, Traian Băsescu a declarat că este un mare avantaj să ai o justiţie recunoscută, fiindcă atunci sunt recunoscute şi deciziile instanţelor din România, în contextul Tratatului UE, anunţă Mediafax.

 

Dacă apuci şi intri în infringement pe justiţie, atunci se opreşte ceasul. Tratatul spune aşa: «în domeniile de competenţă partajată. Dacă un stat al UE vrea să reglementeze ceva o face numai dacă nu există o directivă sau o reglementare a UE». Deci poţi s-o faci dacă ceea ce vrei să reglementezi nu este reglementat de Uniunea Europeană, dar dacă este reglementat, nu ai voie să iei măsuri naţionale care intră în coliziune cu competenţa respectivă care este partajată”, a declarat Traian Băsescu, la Universitatea de Vest din Timişoara, unde a susţinut prelegerea cu tema „Viitorul Uniunii Europene. Securitatea pe primul loc”.

Traian Băsescu a mai spus că, citind atribuţiunile de competenţă unică ale UE cu cele de competenţă partajată, se poate constata că are dreptate şi FransTimmermanssă ţipe la Bucureşti că Justiţia este competenţă partajată şi drepturile fundamentale sunt reglementate la nivel european. Iar a avea spre exemplu, pentru că e la modă justiţia zilele astea, a avea o justiţie recunoscută este un mare avantaj pentru că sunt recunoscute deciziile instanţelor din România. Dacă apuci şi intri în infringement pe justiţie, atunci se opreşte ceasul. Deciziile justiţiei din România nu mai sunt recunoscute şi puse în aplicare pe teritoriul UE.”

Referitor la recenta scrisoare a preşedintelui francez Emmanuel Macron adresată cetăţenilor UE, în care şi-a prezentat viziunea despre Europa, Traian Băsescu afirmă că acesta nu are curaj să pună degetul pe rană şi că evită să spună direct care sunt problemele Europei: „Am văzut o scrisoare a lui Emmanuel Macron legată de viitorul Europei. Se învârte în jurul subiectului, nu are curaj să pună degetul pe rană, să spună care sunt problemele Europei. Dar, în substrat, pentru cei care înţeleg limbajul diplomatic, şi el crede că trebuie către această direcţie să se îndrepte şi Europa”.

În scrisoarea adresată cetăţenilor UE, Emmanuel Macron a pledat pentru „renaşterea europeană”, subliniind că scrutinul europarlamentar va fi decisiv pentru viitorul continentului. „Niciodată după al II-lea Război Mondial Europa nu a fost atât de necesară. În acelaşi timp, Europa nu a mai fost în atât de mare pericol”, a declarat preşedintele francez, subliniind că ieşirea Marii Britanii din UE reprezintă „un simbol al crizei cu care se confruntă Europa”.

Print Friendly, PDF & Email