Timişoara va avea căsuțe de lectură, în primă fază în parcuri

Un timişorean anunţă că va deschide, în oraş, mai multe biblioteci stradale în miniatură, pe care le va numi Căsuțe de lectură.

 

Proiectul, numit Căsuța de lectură pentru Timișoara, va fi demarat curând, anunţă iniţiatorul, Alex Dascălu. Acesta este consilier de integritate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara şi, dorindu-şi o schimbare la nivelul administrației publice locale, anunţă că va candida, ca independent, la Primăria Municipiului Timișoara, în 2020.

Acest proiect presupune instalarea și dotarea cu cărți a unor biblioteci stradale în miniatură, la care vor avea acces liber toți doritorii „pasionați de lectură, cărți și de parfumul vechi al paginilor răsfoite pe o bancă la soare sau la umbra unui copac”. Mai exact, explică el, conceptul căsuței de lectură se bazează pe principiul schimbului de cărți (bookcrossing): „Iei o carte, pui alta în loc sau, eventual, o aduci pe prima înapoi.

Scopul acestui proiect este acela de a stimula interesul pentru lectură în rândul tinerilor, copiilor, dar şi al adulţilor ţţi aminteşte că un recent studiu Eurostat arată că doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună, iar datele Institutului Naţional de Cercetare în Cultură spun că un român din cinci nu a citit niciodată o carte.

Alex Dascălu spune că vrea să aplice acest proiect la Timişoara pentru că, pe de o parte, căsuțele de lectură încurajează lectura de cărți tipărite, adunând în jurul lor iubitorii de lectură, iar pe de alta, acestea reprezintă un liant al comunităților: „În timp, locuitorii generează împreună conținutul bibliotecilor, în funcție de dorințele și necesitățile pe care le au, găsindu-și și modalități de întreținere a acestora.”

Căsuțele de lectură vor fi amplasate în câteva parcuri din Timișoara, iar dacă proiectul va avea succes, alte căsuțe vor fi amplasate și în alte locuri publice din oraș.

Regulamentul de funcționare al acestor biblioteci stradale în miniatură va fi foarte simplu și va fi înscris pe fiecare căsuță, explică Alex Dascălu: „Împrumută o carte, iar după ce ai terminat-o de citit, o aduci înapoi! Dacă, totuși, vrei s-o păstrezi, donează o altă carte!”

În proiect, anunţă iniţiatorul acestuia, mai sunt implicaţi Anca Condoroş, Elfriede Bobia, Roxana Lavinia Saramet și Lucian Enăşoni.

Print Friendly, PDF & Email