Lectură publică din cel mai recent roman al lui Attila Bartis, la Timişoara

Unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani, Attila Bartis, îşi va lansa, la Timişoara, cel mai nou roman, Sfârşitul.

 

Lansare volumului va avea loc la librăria La Două Bufnițe, luni, 4 decembrie, de la ora 18, fiind un eveniment organizat în parteneriat cu editura Polirom, cu ocazia turneului de promovare în România al celui mai recent roman al lui Attila Bartis, Sfîrșitul. Cartea a apărut în traducerea lui Marius Tabacu, în colecția Biblioteca Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Autorul va fi prezentat la Timişoara de către Dana Crăciun și Radu Pavel Gheo. Attila Bartis va citi fragmente în limba maghiară din roman, iar fragmentele în limba română vor fi citite de Radu Pavel Gheo. După lectură, autorul va răspunde întrebărilor din public și va acorda autografe.

Sfârşitul, spun editorii, este povestea unui faimos fotograf, András Szabad, care ajuns la vârsta de 52 de ani şi suspectat de o boală mortală, se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi.

Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întâi pe cont propriu, iar apoi, ca ucenic al unui fotograf bătrân, care are un atelier pentru poze de legitimaţii.

Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strâns, cu viaţa erotică. Pînă şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public.

Relatând povestea vieţii lui András Szabad, Sfârșitul oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată până la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis”, spun reprezentantele Librăriei La două bufniţe, Oana Doboşi-Potcoavă şi Raluca Selejan.

De curând, de același autor, la Editura Polirom a apărut și romanul Tihna, traducere din limba maghiară şi note de Anamaria Pop, în colecția Top 10+.

Attila Bartis s-a născut în 1968, la Târgu Mureş, şi a emigrat în Ungaria împreună cu familia, în anul 1984. Considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani, a debutat în 1995 cu romanul A séta (Plimbarea, Polirom, 2008). În 1998 a publicat volumul de nuvele A kéklő pára (Aburul albăstrui), urmat în 2001 de romanul A nyugalom (Tihna, Polirom, 2017), care a inspirat drama Anyám, Kleopátra (2002; Mama mea, Cleopatra), şi de volumul de nuvele A Lázár apokrifek (2005; Apocrifele lui Lazăr). În 2015 îi apare romanul A vége (Sfîrşitul).

De-a lungul carierei i-au fost decernate numeroase distincţii literare importante, printre care se numără Premiul Tibor Déry (1997), Premiul Sándor Márai (2002), Premiul Attila József (2005), Premiul Szép Ernő (2010), dar şi Ordinul de Merit Marea Cruce a Ungariei în grad de cavaler (2006), oferit de statul maghiar ca recompensă pentru promovarea literaturii maghiare peste hotare

Attila Bartis este unul dintre cei mai traduşi scriitori maghiari de azi. Romanul Plimbarea a apărut, în 1999, în germană, în 2009 în franceză, în 2016 în spaniolă, iar Tihna a cunoscut mai multe traduceri (în germană, franceză, engleză, suedeză, slovenă, italiană, spaniolă, română etc.), fiind până în prezent cel mai popular roman al său. Prozatorul maghiar este cunoscut şi pentru pasiunea sa pentru arta fotografică, una dintre cele mai cunoscute expoziţii ale lui fiind Moştenirea Engelhard. În 2010 a publicat albumul fotografic A csöndet úgy (Liniştea aşa). În prezent Attila Bartis trăieşte în Budapesta.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis