Teatrul German din Timişoara, implicat în campania „Artiști români pentru artiști ucraineni”

Sursă foto: Teatrul German de Stat din Timişoara

Teatrul German de Stat din Timişoara participă la campania Artiști români pentru artiști ucraineni, organizată de UNITER, cu spectacolul Dumnezeul Kurt, în regia lui Alexander Hausvater.

 

46 de instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului UNITER de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. Teatrul German de Stat Timișoara, şi el, este instituție parteneră în această campanie. Pe 10 iunie, începând cu ora 19.30, va juca spectacolul Dumnezeul Kurt, de Alberto Moravia, în regia lui Alexander Hausvater. Banii strânși din vânzarea de bilete vor fi donați pentru sprijinirea artiștilor ucraineni care nu mai pot lucra în această perioadă grea.

Sursă foto: Teatrul German de Stat din Timişoara

Acțiunea spectacolului Dumnezeul Kurt se petrece cu câteva luni înaintea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial într-un lagăr de concentrare german în Polonia ocupată. Comandantul lagărului vrea să exemplifice ideile sale legate de o societate fără concepte etice în care sentimentul vinovăției devine o piedică depășită de istorie și drept urmare inutil. În acest scop el se folosește de piesa Oedip rege, de Sofocle. Din ordinul lui tragedia nu va fi doar jucată, ci chiar „trăită” de deținuții lagărului. Comandantul Kurt, reprezentant al unui regim criminal, inuman și cinic, preia rolul zeilor antici. Un deținut evreu, prietenul din tinerețe al comandantului, este condamnat să-și ucidă tatăl și s-o lase gravidă pe propria lui mamă. Din distribuţia spectacolului fac parte Franz Kattesch, Harald Weisz, Olga Török, Rareș Hontzu, Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniel Ghidel, Jacqueline Kohl, Dana Borteanu, Sergiu Vernica, Isa Berger, Radu Brănici, Oana Vidoni, Aljoscha Cobeţ şi Jacqueline Kohl. Asistenţa de regie este asigurată de Simona Vintilă şi Daniel Ghidel, decorurile – Zsolt Fehervari, costumele – Ioana Smara Popescu, muzica – Dan Simion, video –  Sebastian Hamburger, machiajul – Bojita Ilici, iar regia tehnică este semnată de Costinel Stănescu şi Adrian Georgescu.

Sursă foto: Teatrul German de Stat din Timişoara

Sumele provenite din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări vor fi virate în contul special deschis de Asociația UNITER: Fondul de Solidaritate Teatrală RO22RNCB0072049712860086 BCR Sector 1

Campania umanitară Artiști români pentru artiști ucraineni este proiect de strângere de fonduri desfășurat în perioada 16 mai – 15 iunie, în organizarea Uniunii Teatrale din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project și The Center for International Theatre Development din Baltimore.

 

Print Friendly, PDF & Email