Un musical al Teatrului Maghiar din Timişoara, bazat pe un film al lui Lars von Trier, în campania „Artiștii pentru artiști”

Cei care doresc că ajute artiști cu probleme de sănătate și artişti retraşi din activitate care au nevoie de sprjin o pot face mergând la un spectacol al Teatrului Maghiar din Timișoara.

 

Musicalul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din Timișoara, Dansând în noapte/Táncos a sötétben, va fi jucat vineri, 9 martie, de la 19, în cadrul Campaniei Naționale UNITER Artiștii pentru artiști.

Toate încasările de la această reprezentație vor fi donate pentru ajutorarea artiștilor cu probleme de sănătate și celor retrași din activitate care au nevoie de sprjin, anunţă reprezentanţii Teatrului Maghiar.

Musicalul Dansând în noapte, regizat de Kocsárdi Levente, este bazat pe filmul Dancer in the Dark, al lui Lars von Trier, și pe muzică compusă de Vlaicu Golcea. Spectacolul este povestea Selmei, o mama iubitoare care își pierde treptat vederea din cauza unei boli degenerative. Ea este îndrăgostită de muzică și, în timpul liber, repetă pentru un musical cu amatori. Lipsa banilor și a susținerii reale o transformă într-o victimă a sistemului, fiind încarcerată pe nedrept. Spectacolul pune întrebări despre infailibilitatea sistemului juridic, despre visul american și limitele noastre umane.

Selma este interpretată de Magyari Etelka, iar din distribuție fac parte, ca actori invitați din Ungaria, Csoma Judit și Horányi László, alături de actorii Teatrului  Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara: Balázs Attila, Szilasi Eszter Júlia, Kiss Attila, Aszalos Géza, Vass Richárd, Éder Enikő, Lőrincz Rita, Mátyas Zsolt Imre, Tar Mónika, Molnár Bence, Lukács Szilárd, Mihály Csongor și Molnos András Csaba, și copiii Makkai Gergő și Lázár Dávid.

Spectacolul va fi tradus în limba română la cască și prin supratitrare. Biletele costă 24 de lei şi, cu reducere, 12 lei, și pot fi achiziționate de la casieria din str. Alba Iulia nr. 2, de luni până vineri, între orele 16-19, sau prin www.biletmaster.ro.

Încurajăm spectatorii să achiziționeze bilete la această reprezentație, ajutând astfel în mod direct artiștii care au nevoie de sprijin material. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se vor vira în Fondul de Solidaritate Teatrală”, transmit oficialii Primăriei Timişoara.

 

Citeşte şi: Teatrul German de Stat Timişoara, implicat în campania naţională de ajutorare a seniorilor scenei

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis