Teatrul Maghiar şi Teatrul German vor primi fonduri pentru achiziţionarea de tehnică de spectacol

Teatrul German de Stat TimisoaraAnul acesta şi anul care a trecut sunt primii doi în care instituţiilor de cultură din subordinea Pimăriei Timişoara le-au fost alocate fonduri pentru achiziţionarea de dotări şi de tehnică de spectacol. Şi aceasta pentru că, apreciază viceprimarul, performanţa teatrală necesită crearea unor condiţii tehnice de excepţie.

 

Consiliul Local al Primăriei Timişoara a alocat pentru anul în curs 1,3 milioane de euro Teatrelor de Stat Maghiar şi German, pentru achiziţionarea de tehnică de spectacol, menită să contribuie la susţinerea calităţii spectacolelor din cele două instituţii de cultură. Suma menţionată este prevăzută deja în bugetul Consiliului Local pe acest an, iar achiziţiile se vor face de către reprezentanţii celor două teatre, în funcţie de necesităţile instituţiilor.

Pe lista de investiţii menţionată de viceprimarul Dan Diaconu au fost amintite reflectoare, un sistem comandat electronic de susţinere a decorurilor, o cortină nouă, dar şi instalaţii de sunet, mixere, boxe, instalaţii video, maşini de cusut piele, maşini de călcat profesionale şi o autoutilitară, care va fi achiziţionată pentru Teatrul Maghiar de Stat, prin programul Rabla.

În plus, precizează oficialul Municipalităţii, Teatrul German are nevoie de o nouă sală de spectacole, proiect care se află în acest moment în discuţie pe agenda Primăriei Timişoara, întrucât nu s-a convenit încă unde va putea fi realizată noua sală de spectacole. „Se poartă încă discuţii pentru identificarea terenului sau a clădirilor necesare realizării unei noi săli de spectacole”, spune viceprimarul Dan Diaconu, care adaugă că, în bugetul local pentru acest an, este prevăzută suma de 70.000 de lei, pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesare viitoarei investiţii. Una dintre variantele posibile ar fi putut fi reprezentată de reamenajarea unuia dintre fostele cinematografe din oraş, după trecerea acestora din administrarea R.A.D.E.F. în administrarea Primăriei.

Singura soluţie care stă însă la îndemâna Primăriei Timişoara în acest moment pare a fi, potrivit informaţiilor oferite de viceprimar, acţionarea în instanţă a R.A.D.E.F., întrucât, în baza celei mai recente adrese, sosite în cursul săptămânii trecute pe adresa Primăriei Timişoara, rezultă că R.A.D.E.F. nu şi-a desemnat încă un Consiliu de Administraţie.

Print Friendly, PDF & Email