Divizarea dreptei româneşti îi nemulţumeşte pe reprezentanţii P.N.Ţ.C.D. Timiş, care apreciază că orgoliile personale ale liderilor politici de dreapta pot deschide calea stângii către o poziţionare confortabilă, chiar şi după alegerile europarlamentare. Liderul organizaţiei judeţene Timiş, Valentin Moldovan, a lansat şi invitaţia la coagularea dreptei în jurul P.N.Ţ.C.D., despre care spune că poate conferi credibilitate proiectului.
Reprezentanţii P.N.Ţ.C.D. Timiş se declară dezamăgiţi de divizarea dreptei româneşti, pe care preşedintele P.N.Ţ.C.D. Timiş o impută liderilor politici ai dreptei, despre care spune că sunt animaţi de orgolii personale, oferind astfel satisfacţie stângii: „Politicienii din dreapta, în loc să strângă rândurile, se ocupă fiecare de interese meschine proprii, deschizând astfel calea P.S.D.”.
Valentin Moldovan, preşedinte P.N.Ţ.C.D. Timiş, admite că „politica este o artă a compromisului” şi spune că, din această perspectivă privind lucrurile, este important ca politicienii să ştie să aprecieze unde trebuie stopate orgoliile personale, în favoarea închegării unei construcţii solide pe segmentul de dreapta al scenei politice româneşti, care să se poată opune eficient asaltului stângii care doreşte să acapareze puterea. „Un partid politic nu se poate crea peste noapte”, declară Valentin Moldovan, apreciind, într-o pledoarie pro domo, că una dintre formulele viabile de coagulare a dreptei ar putea fi în jurul P.N.Ţ.C.D., motivând că, revendicându-se de la personalitatea lui Corneliu Coposu, este credibil.
Ultimele comentarii