Stiri din editia nr. 2998 26 – 28 iunie 2023


Teatru nipon, pe texte de Goethe şi Cehov, la Timișoara

Festivalul de teatru și artele spectacolului Sunlight Theater, ajuns la ediţia a patra, anunţă un regal de artă teatrală japoneză, la Timişoara. În program sunt incluse două spectacole pe texte clasice, Faust, al lui J.W. Goethe, și Pescărușul lui A. P. Cehov, montate în viziunea doi reputați regizori japonezi.   Primul spectacol care va fi jucat la Timişoara este Faust: o mărturisire, în regia lui Akihiro Yamamoto. Acesta va putea fi văzut în 3 iulie, de la ora 20, pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara. Jucat în limba japoneză, spectacolul va avea traducere în română și engleză. Evenimentul este organizat în…

Citeşte articolul   

CJ Timiş intenţionează să înfiinţeze o structură pentru ocrotirea animalelor fără stăpân

În contextul numărului ridicat de animale fără stăpân din Timiş, Consiliul Județean propune, ca potențială soluție, înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.   O delegație de consilieri județeni – din care fac parte Sorina Alexandra Ciurlea, Alexandru Adrian Iovescu, Marian Laurențiu Vasile şi Cornelia Elena Micicoi – împreună cu vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, au vizitat unul dintre cele ţase adăposturi ale Serviciului județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân din Deva. Directorul asociației a prezentat felul în care a reformat modul de lucru și a coordonat investițiile realizate, astfel încât să fie respectată legislația privind ridicarea și gestionarea…

Citeşte articolul   
Page 4 of 4
1 2 3 4