Stiri din editia nr. 2777 13 – 16 mai 2021


Horia Colibăşanu şi încă doi alpinişti, surprinşi de avalanşă în drum spre vârful Dhaulagiri, au oprit expediţia

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu şi echipa sa, aflaţi în Nepal, în drum spre vârful Dhaulagiri, având ca obiectiv deschiderea unei noi rute, au fost surprinşi de o avalanşă la 6800 m altitudine, care i-a împins într-o cursă contra-cronometru pentru supraviețuire. Din fericire, sunt bine toţi trei, dar anunţă că, din cauza vremii nefavorabile, sunt nevoiţi să renunţe la expediţie.   Alpiniștii Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hámor anunţă că au ajuns miercuri, 12 mai, în siguranță în Tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri, din Nepal, după ce, în noaptea de 9 spre 10 mai, fuseseră surprinși în cort de…

Citeşte articolul   

Bienala Art Encounters, organizată, pentru a treia oară consecutiv, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Înaltul Patronaj al Președintelui României se acordă şi ediției 2021 a Bienalei Art Encounters. Aceasta va avea loc între 1 octombrie și 14 noiembrie, la Timișoara, şi va fi constituită în jurul a două proiecte curatoriale ce vor urmări două direcții majore: relația individului cu el însuși și modul în care acesta se raportează la mediul înconjurător.   Bienala Art Encounter se înscrie din nou în rândul unor evenimente culturale de anvergură cărora le este acordată această distincție – precum Festivalul Internațional „George Enescu” și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu –, menținând în prim-planul scenei culturale din România…

Citeşte articolul   

Sub 50 de noi cazuri de covid în Timiş, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 46 de noi cazuri de covid, rezultate în urma a 1.888 teste covid, anunţă Prefectura Timiş.   Cele 46 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore sunt, cele mai multe, din Timişoara –  unde s-au înregistrat 14 noi cazuri, Lugoj – 5 cazuri noi, Boldur, Fibiş, Buziaş şi Fârdea – câte 3, Comloşu Mare, Nădrag şi Moraviţa – 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Checea, Coşteiu, Lenauheim, Lovrin, Sânnicolau Mare, Peciu Nou, Sânmihaiu Român, Tormac şi Tomnatic. În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş…

Citeşte articolul   

Studenții Universităţii Politehnica Timişoara au revenit în campus

Pentru că situația epidemiologică s-a îmbunătățit, iar mulţi studenți și-au exprimat dorința de a relua activitățile în regim „față în față”, conducerea Universităţii Politehnica Timişoara anunţă că a decis să-i aducă pe studenți în campus. Cu respectarea anumitor reguli, însă.   Conducerea Universităţii Politehnica Timişoara le-a lăsat facultăților libertatea de a organiza cursurile într-un sistem hibrid de învățământ sau de a rămâne în sistemul online. Majoritatea facultăților au ales, până acum, să rămână în mediul online. În urma consultărilor cu studenții pentru fiecare măsură adoptată, facultățile au programat activitățile aplicative în sistem hibrid, pe grupe restrânse. Acum însă, când situația…

Citeşte articolul   

Contractul de concesiune cu administratorul a două cimitire din Timişoara, reziliat de Primărie

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunţă că a semnat rezilierea contractului de concesiune a cimitirelor din Calea Șagului și Rusu Șirianu, ca urmare a încălcării repetate a obligațiilor contractuale, caietului de sarcini și regulamentului de serviciu.    „Am primit nenumărate plângeri de la timișoreni legate de modul în care își desfășoară activitatea acestă firmă în cimitirele Rusu Șirianu și Calea Șagului. I-am cerut viceprimarului Cosmin Tabără să investigheze dacă cele sesizate se confirmă și, din păcate, avem de-a face cu o delăsare totală a firmei care a concesionat cele două cimitire. Am trimis mai multe notificări acestei firme, prin care îi…

Citeşte articolul   
Page 2 of 3
1 2 3