Greaţă
Decizia Curţii Supreme în Dosarul Revoluţiei e o dovadă că epigonii şi purtătorii de interese ai eşaloanelor doi – trei ale regimului comunist au învins. Momentan. O stare de fapt care provoacă greață… Democraţia post-decembristă în România a început cu stângul. Imediat după Revoluţie, nomenclatura – oameni din eşaloanele secundare ale vechiului regim – s-a regrupat rapid şi a confiscat puterea, prin aranjamente de culise, punând bazele unui regim care, deşi ulterior s-a prezentat ca un artizan al statului democratic după 1989, a fost un demolator al său. Un regim care a început prin confiscarea Revoluţiei, prin crimă (până în 22 Decembrie…
Ultimele comentarii